Curier Județean

Angajări la Primăria Cugir: Concurs pentru posturile de inspector debutant, referent de specialitate și consilier juridic debutant

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Primăria orașului Cugir scoate la concurs trei posturi – unul de inspector debutant, în cadrul Serviciului Poliția Locală – Biroul Financiar Contabil, Salarizare, Administrativ, Resurse Umane, Relații Publice, Evidența Persoanelor, unul de referent de specialitate, clasa II, grad profesional superior, în cadrul Serviciului Comunitar Local de Utilități Publice – Compartiment Fond Locativ și unul de consilier juridic, clasa I, grad profesional debutant în cadrul Direcției Venituri, Compartimentul Urmărire, Control și Executare Silită a Taxelor și Impozitelor Locale, în următoarele condiții:

Petrecerea Divorțaților

*Pentru participarea la concurs şi pentru ocuparea funcţiei publice de inspector debutant, candidații trebuie să aibă:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în contabilitate/economie.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 13 august 2014: termenul limită pentru depunere a dosarelor;
– 9 septembrie 2014, ora 11:00: proba scrisă;
– 11 septembrie 2014: proba interviu.

*Pentru participarea la concurs şi pentru ocuparea funcţiei publice de referent de specialitate, candidații trebuie să aibă:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în științe inginerești/economice;
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 13 august 2014: termenul limită pentru depunere a dosarelor;
– 2 septembrie 2014, ora 11:00: proba scrisă;
– 4 septembrie 2014: proba interviu.

*Pentru postul de consilier juridic debutant concursul se organizează după următorul calendar:

– 12 august 2014: termenul limită pentru depunere a dosarelor;
– 27 august 2014, ora 11:00: proba scrisă;
– 29 august 2014: proba interviu.

În toate cazurile candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina de internet oficială a Primăriei Cugir. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul primăriei situat pe str. I.L. Caragiale nr. 1, camera 15, telefon 0258/751.001, interior 115.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]

Citește mai mult

Curier Județean

13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș  Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune 

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune  Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj.  Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]

Citește mai mult