ANGAJĂRI la Primăria Alba Iulia: Posturi vacante de șef de birou, consilier, inspectori și asistente medicale
Primăria Municipiului Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale vacante, de şef birou la Serviciul Poliţia Locală, Biroul paza bunurilor II; consilier – clasa I, gradul profesional superior, Direcţia cheltuieli, Serviciul financiar, salarizare, contabilitate; 2 posturi de inspector – clasa I, gradul profesional debutant, Direcţia cheltuieli, Serviciul financiar, salarizare, contabilitate; 2 posturi de asistenţi medicali în cadrul Compartimentului asistenţă medicală comunitară.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale de ȘEF DE BIROU sunt:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul fundamental (DFI): ştiinţe inginereşti şi ramura de ştiinţă (RSI): ştiinţe economice;
– studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
– vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: minimum 2 ani;
– cunoştinţe de operare pe calculator – nivel mediu.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
– 14 aprilie 2016, ora 15:00: data limită pentru depunerea dosarelor;
– 21 aprilie 2016, ora 10:00: proba scrisă – la Centrul de Resurse „Academia Doamnelor”, Alba Iulia, Str. Gladiolelor nr. 3A;
– data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice de CONSILIER și INSPECTOR sunt:
*consilier, clasa I, gradul profesional superior, Direcţia cheltuieli, Serviciul financiar, salarizare, contabilitate:
– studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţă (R.S.I.): ştiinţe economice:
– vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani;
– cunoştinţe de operare PC- nivel mediu,
*inspector, clasa I, gradul profesional debutant, Direcţia cheltuieli, Serviciul financiar, salarizare, contabilitate:
– studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă;
– respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţă (R.S.I.): ştiinţe economice;
– vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice:-;
– cunoştinţe de operare PC – nivel mediu.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
– 13 aprilie 2016, ora 15:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
– 26 aprilie 2016, ora 10.00: proba scrisă;
– data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției de ASISTENT MEDICAL sunt:
– studii postliceale în specialitatea asistenţă medicală, absolvite cu diplomă;
– vechime: minimum 6 luni în specialitatea studiilor;
– certificat de membru emis de Ordinul Asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România;
– autorizaţie de liberă practică pentru exercitarea profesiunii de asistent medical în unităţile medicale autorizate;
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
– 13 aprilie 2016, ora 15:00: data limită pentru depunerea dosarelor;
– 25 aprilie 2016, ora 10:00: proba scrisă;
– data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, str. Moților, nr. 5A, et.2, telefon 0258/819.462.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
10-12 noiembrie 2026 | Se oprește apa în localități din Munții Apuseni: Lucrări de maximă importanță
Se oprește apa în localități din Munții Apuseni: Lucrări de maximă importanță SC APA CTTA S.A. Alba – Sucursala Apuseni anunță consumatorii că, în perioada 10.11.2026 –11.11.2026, se vor efectua lucrări care vizează implementarea corespunzătoare a contractului de lucrări „Extindere și reabilitare aducțiuni SZA Apuseni”. Se va interveni pentru înlocuirea vanelor care deservesc întregul sistem […]
6 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 6 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
Bărbat de 69 de ani, din Bucerdea Grânoasă, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,66 mg/litru alcool pur în aerul expirat
Bărbat de 69 de ani, din Bucerdea Grânoasă, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,66 mg/litru alcool pur în aerul expirat Un bărbat de 69 de ani din Bucerdea Grânoasă a fost depistat fiind sub influența băuturilor alcoolice în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe o stradă din localitate. Conform […]
