Actualitate

Amenzi de până la 20.000 de lei pentru şcolile care nu asigură cabinetului medical adrenalină injectabilă

Ioana Oprean

Publicat

în

Amenzi de până la 20.000 de lei pentru şcolile care nu asigură cabinetului medical adrenalină injectabilă

Amenzi de până la 20.000 de lei pentru şcolile care nu asigură în trusa de urgenţă a cabinetului medical adrenalină injectabilă, care să poată fi folosită în cazul unui şoc alergic al elevilor.

Petrecerea Divorțaților

Asta prevede un proiect de lege depus la Senat. Acesta îşi propune să-i ajute astfel pe copiii cu risc mare de reacţii majore la înţepături de insecte sau la anumite alimente.

Medicii spun că învăţătorii şi asistenţii şcolari pot fi învăţaţi să facă un gest salvator şi să ajute copiii alergici, înainte de sosirea ambulanţei.

La 8 ani, Ștefania e un copil dezvoltat normal și excelent îngrijit, dar cu sensibilități multiple, de la o dermatită atopică până la alergii dovedite prin teste.

Mama Ștefaniei: „Polen, ambrozie, viespi.”

Ștefania: „Se simte incomod. Mă mănâncă pielea.”

Reporter: „Ați vorbit cu doctorul despre diverse scenarii?”

Mama fetei: „Da, am vorbit. Atunci o punem jos și îi facem această injecție cu epifen.”

Scenariul imprevizibil despre care vorbim e șocul anafilactic, care se poate declanșa și la școală. Merge de la respirație grea până la pierderea stării de conștiență. Și are incidențp crescută, la copiii cu o listă lungă de alergii.

Șocul anafilactic e o reacție majoră și periculoasă a organismului în fața unei înțepături de insectă, dar poate apărea și când copilul mănâncă accidental un aliment la care este alergic. Ștefania merge la școală, așa că noul proiect de lege o vizează direct. Acesta prevede ca toate școlile să aibă obligatoriu în trusa de urgență un stilou cu adrenalină injectabilă, aflat în termenul de valabilitate.

Prețul unui epipen, adică al unei doze de adrenalină în concentrație pediatrică, este, în farmacie, în jur de 200 de lei. Administrarea e simplă: se scoate capacul, se plasează pe coapsă, se apasă injectorul 3 secunde și se masează ușor locul injectării alte 10 secunde. Apoi, pacientul e întins în poziție de siguranță. Ca să vedem utilitatea unui asemenea mecanism în școală, trebuie să arătăm cifrele. Societatea Europeană de Alergologie arată că în 2025, una din 2 persoane va suferi de un tip de alergie. Chiar acum, 25 la sută dintre copii au alergii respiratorii și 8 la sută sunt alergici la un aliment.

Profesorii și asistenții școlari ar trebui să fie instruiți cum se face injecția unui copil cu risc mare de șoc alergic. Dacă acul nimerește în venă, în loc de mușchi, substanța se va descărca rapid. Totuși, ghidurile medicale arată că în cazul unei suspiciuni de reacții alergice masive, trebuie să interveniți fără ezitare, pentru că asta poate salva viața omului.

Camelia Berghea, medic alergolog: „Riscul este mai mare dacă nu faci și lași un șoc să se deruleze, decât dacă faci când încă nu are toate semnele. Dar tu știi că pacientul a făcut șoc anafilactic înainte sau că a primit indicație de la medicul specialist.”

Reporter: „În cât timp ar trebui făcut, din momentul în care apare reacția?”

Medic: „Cât mai repede. Pentru că minutele, secundele sunt importante în caz de istoric de șoc anafilactic.”

Proiectul de lege, depus la Senat, prevede și amenzi între 5 și 20.000 de lei, pentru școlile care nu vor avea în trusa de urgență adrenalină cu injectare rapidă. Autorul propunerii dorește și înființarea unui registru național pentru alergii și decontarea analizelor specifice, prin asigurarea de stat.

sursa: stirileprotv.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum ne adaptăm alimentația în sezonul rece fără kilograme în plus: Ce recomandă nutriționiștii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum ne adaptăm alimentația în sezonul rece fără kilograme în plus: Ce recomandă nutriționiștii Odată cu scăderea temperaturilor, meniul se schimbă aproape instinctiv: mai puține salate răcoritoare, mai multe supe și mâncăruri calde. Specialiștii spun că tranziția poate fi făcută fără kilograme în plus și fără carențe, cu câteva reguli simple.  Legumele și fructele de […]

Citește mai mult

Actualitate

România, pe primul loc în UE la ponderea călătoriilor interne. Numărul de deplasări făcute de europeni în 2026. Date Eurostat

Bogdan Ilea

Publicat

în

România, pe primul loc în UE la ponderea călătoriilor interne. Numărul de deplasări făcute de europeni în 2026. Date Eurostat În 2025, în Uniunea Europeană au fost înregistrate 1,20 miliarde de călătorii în scop personal și de afaceri, cu 1,4% mai multe decât în 2024, echivalentul unei creșteri de aproximativ 17 milioane de călătorii, potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

Primele cazuri de gripă din sezonul 2026-2027 au început să apară: Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o săptămână

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primele cazuri de gripă din sezonul 2026-2027 au început să apară: Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o săptămână Primele cazuri de gripă din sezonul 2026-2027 au fost raportate în România, numărul îmbolnăvirilor depășind 200 la nivel național. INSP a anunțat, de asemenea, șapte cazuri de infecții respiratorii acute severe, odată cu debutul supravegherii […]

Citește mai mult