Curier Județean

Amenzi de 12.000 de lei şi peste 1.000 de kg de carne confiscate de poliţiştii, în cadrul acţiunii de pe DN 7

Bogdan Presecan

Publicat

în

În data de 24 septembrie, între orele 08,00-13,00, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, împreună cu poliţiştii rutieri din Sebeş, cu cei ai Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos precum şi cu poliţiştii de investigare a fraudelor şi ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, sprijiniţi de lucrători ai Gărzii Financiare Alba Iulia, I.S.C.T.R. Agenţia Alba şi R.A.R. Filiala Alba, au organizat, pe Drumul Naţional 7, o acţiune ce a avut drept scop verificarea legalităţii transportului rutier de marfă şi persoane, combaterea evaziunii fiscale precum şi prevenirea accidentelor rutiere.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit IPJ Alba, “cu ocazia acestei acţiuni au fost aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12.000 de lei. Dintre acestea 13 au fost aplicate conducătorilor de autovehicule destinate transportului rutier de marfă şi persoane, din care una pentru nerespectarea timpilor de conducere şi odihnă, două pentru lipsa rovinietei,  două pentru depășirea numărului de pasageri transportaţi, 3 pentru neportul centurii de siguranţă, două pentru lipsa documentelor şi 3 pentru defecțiuni tehnice. De asemenea, au fost reţinute 12 certificate de înmatriculare.

Cu ocazia acţiunii a fost oprită o autospecială, condusă de un bărbat de 39 de ani, din municipiul Timișoara, care transporta cantitatea de 1.008 kg de carne, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport.

N.A., a fost sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, cu amendă în valoare de 1.500 lei iar întreaga cantitate de carne a fost confiscată.”

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată în comuna Săsciori, satul Căpâlna, miercuri, 21 octombrie 2026. Un echipaj de jandarmi se deplasează la fața locului, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-ALERT pentru prevenirea apariției […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii Un accident rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19.30, pe bl. Republicii din Alba Iulia. O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini. Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit […]

Citește mai mult

Curier Județean

Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C

Ioana Oprean

Publicat

în

Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C Rețeaua electrică aeriană din zona centrală a comunei Câlnic urmează să fie înlocuită cu cabluri îngropate, odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C. Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Alba caută o […]

Citește mai mult