Actualitate

Alimentele care se apropie de expirare trebuie donate. Deputații au adoptat legea privind combaterea risipei alimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul de lege care prevede combaterea risipei alimentare, prin donarea, de către agenţii comerciali, a alimentelor care se apropie de termenul de expirare a fost adoptat de Camera Deputaților. Nerespectarea prevederilor duce la sancţiuni de până la 10.000 de lei.

Petrecerea Divorțaților

supermarketLegea interzice agenților economici care desfășoară activități de comerț cu produse alimentare aruncarea acestora la expirarea termenului de garanţie.

Propunerea legislativă prevede că alimentele vor fi donate către fundaţii, ONG-uri, cămine de bătrâni, orfelinate sau spitale, în baza unui contract semnat între agenţii comerciali şi personale juridice respective.

„Agenții economici care operează spații comerciale cu suprafața de peste 400 metri pătrați, cu destinația vânzare de produse alimentare, vor încheia un contract cu o organizație umanitară înregistrată legal sau cu o asociație de protecția animalelor, după caz, în vederea donării produselor alimentare aflate aproape de data expirării, într-un termen rezonabil astfel încât acestea să poată fi utilizate”, se arată în proiectul de lege.

Datele statistice arată că la nivelul Uniunii Europene, între 2012-2014, totalul alimentelor irosite sau risipite, pe lanţul producţie- consumatorul final, este între 82 şi 114 milioane de tone anual.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Bărbat din Bacău, reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune: O vârstnică de 68 de ani, convinsă să îi dea bani cu ajutorul unor documente și fotografii create cu AI

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Bacău, reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune: O vârstnică de 68 de ani, convinsă să îi dea bani cu ajutorul unor documente și fotografii create cu AI Un bărbat din Bacău a fost reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune. A convins o vârstnică de 68 de ani […]

Citește mai mult

Actualitate

România riscă penurii de motorină la iarnă, în timp ce prețurile se apropie de 11 lei pe litru. Experți: „Nu vorbim despre o scumpire de sezon, ci despre o criză structurală de cel puțin un an”

Ioana Oprean

Publicat

în

România riscă penurii de motorină la iarnă, în timp ce prețurile se apropie de 11 lei pe litru. Experți: „Nu vorbim despre o scumpire de sezon, ci despre o criză structurală de cel puțin un an” România intră în iarnă cu prețuri record la carburanți și cu vulnerabilități majore în aprovizionarea cu motorină. Potrivit unei […]

Citește mai mult

Actualitate

Sobele pe lemn, înlocuite treptat în România: Programe de sprijin pentru schimbarea instalațiilor vechi. Care este data-limită şi ce prevede proiectul de lege

Ioana Oprean

Publicat

în

Sobele pe lemn, înlocuite treptat în România: Programe de sprijin pentru schimbarea instalațiilor vechi. Care este data-limită şi ce prevede proiectul de lege Românii ar putea beneficia de programe de sprijin pentru înlocuirea treptată a anumitor sobe și instalații de încălzire care folosesc lemne sau combustibili fosili solizi, potrivit unui proiect de lege adoptat recent […]

Citește mai mult