ALEGERI PARLAMENTARE ALBA | Radu Coclici: Dezvoltare integrată a zonei Aiud – Ocna Mureş
Zona Aiud-Ocna Mureş are nevoie de o dezvoltare durabilă. Nu vorbim doar de investiţii, locuri de muncă şi infrastructură, ci şi de învăţământ, sănătate, cultură şi servicii publice. Ca deputat în acest colegiu, îmi propun să depun eforturi pentru ca dezvoltarea durabilă să devină o realitate, iar viaţa cetăţenilor să se îmbunătăţească în mod substanţial. Această dezvoltare este posibilă odată cu înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Alba de Jos”, al cărei obiectiv general este cooperarea dintre unităţile administrativ-teritoriale care o compun, în scopul dezvoltării economice, al modernizării infrastructurii publice şi protecţiei mediului, al îmbunătăţirii serviciilor publice, al dezvoltării integrate a învăţământului, sănătăţii, culturii şi a potenţialului agricol. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Alba de Jos” a apărut ca urmare a iniţiativei primarului municipiului Aiud, Mihai Horaţiu Josan. Edilul vede în această asociaţie cea mai bună modalitate de a accesa atât fonduri europene, cât şi guvernamentale, prin intermediul unui program complex, coerent, care încearcă să rezolve problemele majore ale celor 16 localităţi care compun asociaţia. Este un proiect ambiţios, care se încadrează în contextul zonei Aiud – Ocna Mureş, cu nevoile şi potenţialul său, dar care ţine cont şi de politicile de viitor ale Uniunii Europene, în privinţa finanţării proiectelor. Cele mai importante obiective ale asociaţiei vizează sprijinirea dezvoltării economico–sociale a zonei Aiud-Ocna Mureş, identificarea căilor şi mijloacelor de îmbunătăţire a infrastructurii administraţiei publice locale, valorificarea potenţialului economic local şi identificarea unor surse de finanţare interne şi externe, sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, stimularea şi atragerea capitalului străin, precum şi promovarea imaginii şi potenţialului de dezvoltare ale microregiunii. Toate aceste iniţiative au însă nevoie de susţinere pentru a se putea materializa. În calitate de deputat pe Colegiul Aiud – Ocna Mureş, voi sprijini toate acţiunile asociaţiei “Alba de Jos”, pentru ca proiectele din zonă să primească finanţare. Dezvoltarea economico-socială în zona Aiud – Ocna Mureş are nevoie de fonduri guvernamentale, dar şi europene, pe proiecte punctuale, menite să ducă la creşterea nivelului de trai. Din poziţia de deputat voi face toate demersurile, în Parlament, la Guvern, la ministerele de resort, pentru ca proiectele zonei Aiud-Ocna Mureş să primească fondurile necesare. Dezvoltarea economică este unul din principalele obiective ale USL. Am demonstrat în aceste câteva luni de guvernare că ne interesează viaţa românilor şi că depunem toate eforturile pentru ca cetăţenii să trăiască mai bine. Ne-am ţinut toate promisiunile şi ne vom ţine în continuare de cuvânt. Pentru că noi vrem să guvernăm în folosul românilor, nu împotriva lor. Pentru că ne dorim o Românie puternică.
Radu COCLICI, candidat USL la Camera Deputaţilor în Colegiul Aiud – Ocna Mureş
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]
Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”
Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]