Ştirea zilei

Albaiulianul Mircea Barbu Jeleru a fost trimis în judecată de DIICOT, pentru pornografie infantilă

Ioana Oprean

Publicat

în

tribunalul albaMircea Barbu Jeleru (38 de ani), albaiulianul arestat la începutul lunii februarie pentru pornografie infantilă, a fost trimis în judecată. În același dosar este judecat un alt bărbat – Florin Mihai Moldovan, sub aceeași învinuire.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit procurorilor, Mircea Barbu Jeleru a fost cercetat pentru act sexual cu 2 minori, cu vârste de 12 și 14 ani, găzduiți într-un centru de plasament din municipiu. Cazul a fost anchetat inițial de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia după care a fost preluat de DIICOT.

Pe parcursul cercetărilor procurorii au stabilit că acesta i-a atras în locuința sa pe cei doi minori (ai căror părinți execută o pedeapsă cu închisoarea pentru că își trimiteau copiii la cerșit). S-a mai descoperit că bărbatul deținea materiale (imagini foto/video) cu caracter pornografic în care, în mare parte, protagoniștii erau minori.

Mircea Barbu Jeleru este judecat în stare de arest preventiv iar cel de-al doilea inculpat, Florin Mihai Moldovan, al cărei victimă este o fată de 15 ani, din același centru de plasament, este judecat în stare de libertate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului

Ioana Oprean

Publicat

în

Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului Doi elevi de 15 si 16 ani s-au luat la bătaie în curtea unui liceu din Alba Iulia. Polițiștii au deschis dosar penal. La data de 12 noiembrie 2026, în urma unei sesizări primite de jandarmii din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul Goana după aur la Roșia Montană continuă și în prezent, chiar dacă nu mai are amploarea de altădată. Mai multe galerii vechi au fost redeschise ilegal, iar unele persoane folosesc explozibili improvizați pentru a sparge roca în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]

Citește mai mult