Sport

Albaiulianul Dan Ileană a câștigat “Traversarea Tarniței” la categoria sa de vârstă și a terminat al doilea la general!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Prezent la ultimele 5 ediții ale competiției extreme de înot “Traversarea Tarniței”, întreruptă doar în 2020 din cauza pandemiei, albaiulianul Dan Ileană a reușit la concursul din acest an să câștige la categoria sa de vârstă (40-49 de ani) și să termine pe locul al doilea în clasamentul general, cu timpul 1:45.43.9.

Petrecerea Divorțaților

“Am mai fost și anii trecuți, mereu m-am clasat pe podium, pe poziția a 3-a, la categoria 30-39 de ani, dar acum important este faptul că am ieșit al doilea din apă”, a spus Dan Ileană (40 de ani), care a reprezentat Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia.

Acesta a făcut înot de performanță în orașul natal, sub îndrumarea antrenoarei Daniela Bob (“mama de la înot”), la LPS Alba Iulia, fiind multiplu campion național în proba de 1500 de metri.

Clubul de înot şi triatlon Orca a organizat împreună cu Fortech, duminică, 31 iulie, a 15-a ediție a competiţiei “Traversarea Tarniţei”, desfăşurate pe lacul Tarnița, situat la 30 km de municipiul Cluj-Napoca, competiție care face parte din seria de evenimente Endurace. Traversarea Tarniţei constă în parcurgerea în înot a traseului format pe lungimea lacului, unul dintre cele mai mari și mai adânci din Munții Apuseni. Aceasta competiţie este dedicată iubitorilor înotului de toate vârstele. Evenimentul este un promotor al unui mod sănătos de viaţă şi a unei dezvoltări fizice armonioase prin sport. Efortul la care se supun participanţii la proba de traversare a lacului trebuie tratat cu atenţie deosebită. Anul acesta au participat un număr de 77 de sportivi (unii au abandonat pe parcurs), din toata țara, profesioniști și amatori, a căror pasiune pentru sport nu cunoaşte limite şi nu ţine cont de temperatura apei, toți primind la final cupe, medalii și diplome (a mai fost prezent și blăjeanul Nelu Oargă, la categoria 30-39 de ani). Timpul limită pentru parcurcerea celor 6,6 kilometri de înotat în ape deschise a fost de trei ore, dar primul înotător a ajuns la linia de finish după doar o oră şi 38 de minute (băimăreanul Luca Barabul).

“La un moment dat eram în grupul fruntaș, format din 7 persoane, însă m-am îndepărtat de aceștia. Am mers constant 3 kilometri, în același ritm, i-am urmărit, iar la final am ajuns în față, pentru că majoritatea au obosit”, a explicat Dan Ileană.

În permanenţă, alături de sportivi au fost voluntari în caiace, pentru ca totul să se desfăşoare în siguranţă. Apa nu a depăsit 20 grade Celsius, astfel că majoritatea concurenţilor au fost nevoiţi să îmbrace costume speciale. Totuși, Dan Ileană a ales să participe fără costum de neopren, fiind încurajat de pe margine de fiica lui, Ilinca (actualmente și ea elevă a Danielei Bob). “A fost o probă foarte dificilă, am înotat 7 kilometri, nu 6,5 kilometri, am avut antrenament și am reușit să ajung al doilea, o performanță pentru mine”, a spus albaiulianul.

Recunoscut în ultimii an drept un apreciat antrenor de înot, călcându-i practic pe urme “profesorului Daniela Bob”, competitorul din Cetatea Marii Uniri, ce practică înotul de 32 de ani, are deziderate îndrăznețe: participarea la Campionatele Europene de masters și competiții internaționale în ape înghețate.

“Începând din ianuarie, am făcut pregătire în fiecare zi, în mod special, pentru acest concurs, unul ce-ți testează limitele din toate punctele de vedere. Am înotat atât la Bazinul Olimpic din Alba Iulia, cât și la Tarnița, unde mergeam cu familia”, a încheiat Dan Ileană, ce are la activ participări la întreceri similare desfășurate la lacul Beliș-Fântânele.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Liga 3, Seria 7, etapa a noua: derby-uri externe tari pentru CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj | CSU Alba Iulia vizează prima victorie, Metalurgistul Cugir caută reabilitarea

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, Seria 7, etapa a noua: derby-uri externe „de șașe puncte” pentru liderul CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj | CSU Alba Iulia vizează prima victorie, Metalurgistul Cugir caută reabilitarea Meciuri tari pentru conjudețene în a noua rundă a Seriei 7 din eșalonul terț, cu derby-uri externe tari pentru liderul CSM Unirea Alba […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, 3-0 la Constanța în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, victorie la Constanța, scor 3-0, în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României Volei Alba Blaj a învins lejer la Constanța, scor 3-0 (25-17, 25-17, 25-21) în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României Citește și: Volei Alba Blaj va lupta la Tulcea pentru Supercupa României la volei […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Fotbaliștii de la CSM Unirea Alba Iulia au adus zâmbete pe chipurile copiilor de la Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”: „Uniți și dincolo de teren”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Fotbaliștii de la CSM Unirea Alba Iulia au adus zâmbete pe chipurile copiilor de la Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”: „Uniți și dincolo de teren” Fotbalul unește oamenii și dincolo de gazon. O parte dintre jucătorii divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia au vizitat miercuri, 14 octombrie 2026 Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”, […]

Citește mai mult