Sport

Albaiulianca Miriam Bulgaru, eliminată la US Open, în primul tur al calificărilor

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianca Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia) a fost eliminată în primul tur al calificărilor la US Open.

Sportiva din Cetatea Marii Uniri a fost învinsă de Ankita Raina (30 ani, India, 182 WTA), într-un meci care a durat două ore și un sfert, scorul fiind 3-6, 5-7, în al doilea set Miriam pierzându-și serviciul la scorul de 5-5.

Petrecerea Divorțaților

A șasea jucătoare a României în clasamentul WTA, Miriam Bulgaru (24 de ani, 214 WTA) a abordat al doilea turneu de Grand Șlem al anului, dar nu a izbutit să se califice pe tabloul principal.

 Miriam Bulgaru, legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, a mai participat la Openul Franței, turneul de la Roland Garros, unde a fost eliminată în turul secund al calificărilor, ajungând și pe tabloul principal al WTA 250 de la Hamburg.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0  (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]

Citește mai mult