Politică Administrație

Alba, un județ mai sigur decât în 2013. Bilanț la IPJ asupra primelor 8 luni ale anului

Bogdan Presecan

Publicat

în

Azi, 30 septembrie 2014, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea domnului chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, a avut loc o şedinţă de lucru în cadrul căreia au fost analizată evoluţia principalilor indicatori statistici înregistraţi la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba în primele 8 luni ale anului 2014, colaborarea cu unităţile de parchet precum şi principalele probleme legate de implementarea măsurilor dispuse pentru buna desfăşurare a alegerilor Preşedintelui României din anul 2014.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit unui comunicat remis presei de către IPJ Alba, “la această activitate au participat conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, şefii de servicii şi compartimente, şefii poliţiilor municipale şi orășenești precum şi şefii secţiilor de poliţie rurală iar în calitate de invitat, domnul Marius Ungureanu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

În intervenţia avută, domnul Marius Ungureanu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, a subliniat importanţa colaborării dintre poliţişti şi procurori şi a atras atenţia asupra importanţei administrării probatoriului în dosarele penale aflate în lucru precum şi a respectării termenelor date de procuri şi a celor prevăzute de lege.

Domnia sa a arătat disponibilitatea procurorilor pentru colaborare şi îndrumarea poliţiştilor, ori de câte ori este nevoie, astfel încât dosarele penale aflate în lucru să fie soluţionate în termene rezonabile.

Din analiza indicatorilor statistici pentru primele 8 luni ale anului 2014,  rezultă că în judeţul Alba, au fost sesizate 7.690 infracţiuni, cu 2,5% mai puţine decât în perioada similară a anului 2013.

Dintre acestea 1.094 infracţiuni sunt de natură economico-financiară, 4.347 sunt infracţiuni de natură judiciară iar 2.111 sunt infracţiuni de altă natură.

5.173 dintre infracţiunile sesizate au fost comise în mediu urban iar 2.379 au fost comise în mediul rural.

Numărul accidentelor grave produse în perioada ianuarie – august 2014 în judeţul Alba, a fost de 83 (cu 7 mai puține decât în 2013), soldate cu 16 persoane decedate, 82 de răniţi grav şi 51 de răniţi uşor.

Principalele cauze ale producerii accidentelor grave de circulaţie au fost viteza neadaptată la condiţiile de drum, traversarea neregulamentară şi neacordarea de prioritate pietonilor.

În intervenţia avută, domnul chestor principal Ioan Nicolae Căbulea, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba le-a cerut poliţiştilor din subordine să intensifice activităţile de prevenire şi combatere a infracțiunilor comise cu violenţă, contra patrimoniului, dar şi a celor din domeniul economico-financiar.

A atras atenţia asupra importanţei măsurilor de prevenire a infracțiunilor comise în incinta sau în apropierea unităţilor de învăţământ dar şi a accidentelor rutiere în care pot fi implicaţi elevi.

 Domnia sa a insistat asupra perioadei imediat următoare, în contextul campaniei electorale şi a alegerilor Preşedintelui României şi le-a cerut poliţiştilor să ia toate măsurile pentru asigurarea climatului de siguranţă publică corespunzător, să acţioneze cu fermitate pentru prevenirea şi sancţionarea oricărei încălcări a legislaţiei din domeniul de referinţă şi să menţină buna colaborare cu celelalte structuri de aplicare a legii din subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi cu reprezentanţii administraţiei publice locale, respectiv cu structurile de poliţie locală care au atribuţii pentru paza locurilor de afişaj electoral.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult