Sport

Alba Iulia – capitala powerliftingului românesc

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Alba Iulia, noiembrie 2010, ultimul week-end al lunii, un nou prilej pentru reunirea suflării powerliftingului din România, cel mai bun prilej de fapt, Campionatul Naţional de profil destinat seniorilor şi senioarelor. În primitoarea sală de sport a Universităţii „1 Decembrie 1918” s-au prezentat în cele două zile de concurs peste 80 de sportivi în căutarea marii performanţe, un număr record de sportivi la un asemenea nivel. Ştim că de cele mai multe ori sportul nu reuşeşte să treacă de latura sa pecuniară însă acum am izbutit să găsim combinaţia perfectă între sportivi de nivel internaţional şi cei care abia deschid ochii în acest sport. De această dată am impus pe lângă prezenţa Agenţiei Naţionale Antidoping şi un arbitraj profesionist, ideea unei construcţii care să nu ţină doar de viitorul imediat.
Performanţele obţinute sunt încurajatoare atât pentru antrenori şi federali cât şi pentru sportivii care simt un plus de abordare cu fiecare competiţie care trece. Atmosfera de concurs a fost întreţinută călduros de un public într-o sală de sport în care şi-au făcut loc speranţa că acest sport are şi prezent şi viitor. Una peste alta, competiţia, care a făcut parte din seria de manifestări ocazionate de celebrarea Zilei Naţionale a României, a reuşit să-şi atingă scopul propus de a aduce în faţa celor interesaţi atât emoţia unui nou început cât şi determinarea marii perfomanţe în powerlifting. Competiţia a fost un exerciţiu plăcut, destins dar nu mai puţin profesionist şi exigent, fapt care demonstrează că powerliftingul este o mare familie nu doar un sport cu greutăţi.
Rezultatele efective, performanţele în cifre exacte, lista cu sponsorii vor deveni la un moment dat un fapt statistic şi nimic mai mult, însă pentru oamenii care au asistat la cea de-a doua ediţie a Campionatului Naţional de Powerlifting destinat seniorilor şi senioarelor cele întâmplate reprezintă constituirea unor amintiri la fel de preţioase ca orice altă amintire care-ţi marchează viaţa. Mulţi seniori au fost şi, totuşi, toţi lăsând la o parte latura de războinici necesară într-un astfel de sport, au devenit copiii unui sport care îi premiază pe cei cu tărie de caracter. A fost o experienţă pe care ar fi trebuit să o trăiască mai mulţi dintre noi însă viaţa e lungă şi powerliftingul românesc abia începe să-şi scrie povestea. În timp veţi vedea că am avut dreptate, măcar pentru că adevărul îi sprijină pe cei care au tăria să-l accepte.
Pe finalul acestui comunicat de presă am mai zice doar că a existat în cele două zile de competiţie un soi de mândrie supervizată de Steagul şi Imnul României care în felul lor ne-au adus aminte că se poate şi altfel. Pe curând, căci anul acesta mai vorbim despre powerlifting în timp ce alţii vor vorbi de Moş Crăciun.
Biroul de presă al Federaţiei Române de Powerlifting


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Ce șanse sunt ca aiudeanul Andrei Cordea să ajungă la campioana Universitatea Craiova

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce șanse sunt ca aiudeanul Andrei Cordea să ajungă la campioana Universitatea Craiova Universitatea Craiova, campioana României, ar putea reprezenta una dintre destinațiile posibile pentru Andrei Cordea, fotbalist aflat într-o situație contractuală complicată la CFR Cluj. Extrema în vârstă de 27 de ani a devenit una dintre piesele importante ale ardelenilor, însă problemele financiare traversate […]

Citește mai mult

Sport

Video | Puhoi de lume la meciul demonstrativ de fotbal organizat în Baia de Arieș cu prilejul Zilelor Orașului 2026: „Unele meciuri se termină după 90 de minute. Altele rămân pentru totdeauna în suflet”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Puhoi de lume la meciul demonstrativ de fotbal organizat în Baia de Arieș cu prilejul Zilelor Orașului 2026: „Unele meciuri se termină după 90 de minute. Altele rămân pentru totdeauna în suflet” Meciul demonstrativ de gală organizat pe stadionul din Baia de Arieș cu prilejul Zilelor Orașului 2026 a strâns la arenă foarte mulți spectatori. […]

Citește mai mult

Sport

Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, abonați la tricoul tricolor: Andrei Mărginean, în premieră pe lista pentru naționala de fotbal. Vlad Dragomir, și el pe lista preliminară

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, abonați la tricoul tricolor: Andrei Mărginean, în premieră pe lista pentru naționala de fotbal. Vlad Dragomir, și el pe lista preliminară Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a anunțat, duminică, 6 septembrie 2026 lista preliminară a jucătorilor pe care îi are în vedere pentru primele meciuri din […]

Citește mai mult