ALBA: În 3 luni s-a consumat peste 75 la sută din bugetul pe 2014 alocat pentru medicamente gratuite și compensate
În județul Alba, peste 75 la sută din bugetul alocat pe tot anul 2014, pentru medicamente gratuite și compensate, a fost deja consumat în primul trimestru al anului.
Potrivit reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate Alba, din bugetul total de aproximativ 28,5 milioane de lei, alocat pe acest an pentru decontarea medicamentelor gratuite și compensate, până la 31 martie 2014 s-au cheltuit 21,6 milioane de lei.
De asemenea, în cazul medicamentelor compensate cu 40%, pentru pensionari, din 651.000 de lei – bugetul total pe 2014, s-au consumat în primele trei luni ale anului peste 485.000 de lei.
În ambele cazuri se poate constata, după un calcul aritmetic simplu, că banii de care dispune CJAS Alba pentru decontări mai ajung, în cel mai bun caz, doar pentru o lună.
În cazul fondurilor alocate pentru principalele programe de sănătate. Astfel, din 3,1 milioane de lei – banii alocați pentru bolnavii de Diabet zaharat, s-au consumat deja 2,3 milioane de lei; din 2 milioane de lei pentru tratamentele oncologice s-au consumat aproape 1,3 milioane de lei, iar din suma totală de 435.000 de lei alocată județului Alba pentru programul de transplant au fost cheltuiți, până la sfârșitul lunii martie, aproape 356.000 de lei.
Precizăm că situația din județul Alba nu este particulară. Lipsa unui buget definitivat al sănătăţii şi schimbarea ministrului de resort au afectat vistieriile Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate din toată țara iar la sfârşitul lunii martie, în unele județe banii au ajuns doar pentru decontarea parţială a reţetelor compensate şi gratuite aferente lunii noiembrie 2013.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
