Agenția pentru Protecția Mediului Alba ANGAJEAZĂ consilier asistent
Agenția pentru Protecția Mediului Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției publice de execuție, temporar vacantă de consilier, clasa I, grad profesional asistent în cadrul Serviciului Monitorizare și Laboratoare.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul chimie, fizică, inginerie chimică;
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
– 30 iunie – ultima zi de depunere a dosarului
– 3 iulie 2015, ora 9:00: proba scrisă;
– data și ora interviului vor fi anunțate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 8 zile de la publicarea anunţului (22. iunie 2015).
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Alba din Alba Iulia, str. Lalelelor nr. 7B, județul Alba, telefon 0258/813.290.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Pod nou peste Valea Secașelor, în comuna Ohaba. Construcția actuală va fi demolată. Primar: ,,O lățime de peste 10 metri, cu două benzi și lungime de 30 de metri”
Pod nou peste Valea Secașelor, în comuna Ohaba. Construcția actuală va fi demolată. Primar: ,,O lățime de peste 10 metri, cu două benzi și lungime de 30 de metri” Un podeț provizoriu, ajuns într-o stare tehnică nesatisfăcătoare și considerat un risc pentru circulație, urmează să fie demolat și înlocuit cu un pod nou peste Valea […]
Video | Parada Portului Popular la Transylvania Fest 2026 de la Gârbova, o sărbătoare a tradițiilor și a diversității culturale
Parada Portului Popular la Transylvania Fest 2026 de la Gârbova, o sărbătoare a tradițiilor și a diversității culturale Gârbova a fost, duminică, 6 septembrie 2026 locul unei adevărate sărbători a tradițiilor populare, în cadrul Paradei Portului Popular, de la Transylvania Fest, eveniment care a adus în prim-plan frumusețea costumelor tradiționale, muzica și dansul popular, dar […]
Bărbat de 49 de ani, din Alba Iulia, cu „alcool la bord” pe un bulevard din municipiu dis de dimineață: Ce alcoolemie avea
Bărbat de 49 de ani, din Alba Iulia, cu „alcool la bord” pe un bulevard din municipiu dis de dimineață: Ce alcoolemie avea Un bărbat de 49 de ani din Alba Iulia a fost oprit de polițiști, sâmbătă dimineața, pe bulevardul Încoronării, iar etilotestul a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul […]