Aflați primii rezultatele alegerilor parlamentare din Alba de pe www.ziarulunirea.ro
*Rămâneți pe www.ziarulunirea.ro și veți afla primii atât rezultatele exit-poll-urilor la închiderea votului (ora 21.00) cât și rezultatele după numărătoarea paralelă efectuată de partide și rezultatele oficiale anunțate de Biroul Electoral Central
În județul Alba 439 de secții de votare își vor deschide porțile în această dimineață, începând cu ora 7.00, oră la care se dă startul alegerilor parlamentare pentru legislatura 2012 – 2016.
Pe tot parcursul zilei reporterii noștri vor fi în teren, la secțiile de votare și la sediile principalelor partide, astfel încât dumneavoastră să puteți fi informați corect și rapid despre desfășurarea scrutinului, incidente electorale și prezența la vot.
La alegerile de astăzi deputaţii şi senatorii se aleg în colegii uninominale, prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentării proporţionale astfel că un deputat va reprezenta în Parlament 70.000 de locuitori, iar un senator 160.000 de locuitori.
În cele 7 colegii din județ (2 pentru Senat și 5 pentru Camera Deputaților) candidează următorii 33 de politicieni:
SENAT:
Colegiul nr. 1 (Alba Iulia – Munții Apuseni): Ştefan Bardan (ARD), Teodor Atanasiu (USL), Horaţiu Bibolar (PP-DD), Emil Crişan (PRM), Lorand Kopenetz (UDMR), Jobbagy Emese (Partidul Popular Maghiar din Transilvania);
Colegiul nr. 2 (Sebeş – Blaj – Aiud – Ocna Mureş): Alexandru Pereş (ARD), Nicolae Dobra (USL), Dorin Pocol (PP-DD), Janos Palosy (UDMR), Bosze Laszlo-Antal (Partidul Popular Maghiar din Transilvania).
CAMERA DEPUTAȚILOR:
Colegiul nr. 1 (Alba Iulia): Dorin Nistor (ARD), Călin Potor (USL), Dorin Şerdean (PP-DD), Nicolae Bogdan Huja (PRM), Csaba Toth (UDMR).
Colegiul nr. 2 (Sebeş – Blaj): Clement Negruţ (ARD), Ovidiu Jidveian (USL), Radu Roncea (PP-DD), Daniel Szabo (UDMR).
Colegiul nr. 3 (Cugir – Zlatna): Ioan Fulea (ARD), Dan Coriolan Simedru (USL), Sorin Vasile (PP-DD), Krisztian Kovats (UDMR).
Colegiul nr. 4 (Aiud – Ocna Mureş): Sorin Bumb (ARD), Radu Coclici (USL), Cornel Comşa (PP-DD), Gheorghe Levente Kerekes (UDMR).
Colegiul nr. 5 (Munţii Apuseni – Teiuș): Corneliu Olar (ARD), Ioan Dîrzu (USL), Ion Marincaş (PP-DD), Attila Szucs (UDMR), Kiraly Melinda (Partidul Popular Maghiar din Transilvania).
Ce trebuie să știți dacă mergeți la vot:
Persoana care votează trebuie să prezinte actul de identitate biroului electoral al secţiei de votare, care verifică dacă aceasta este înscrisă în copia de pe lista electorală permanentă. În baza semnăturii în copia de pe lista electorală permanentă, alegătorul primeşte două buletine de vot, unul pentru Camera Deputaţilor şi unul pentru Senat, şi ştampila cu menţiunea ”Votat”.
Pe buletinul de vot figurează, în patrulatere, numele candidaţilor, partidelor, alianţelor sau organizaţiilor minorităţilor naţionale din care aceştia fac parte şi semnul electoral al respectivelor formaţiuni politice.
Alegătorii vor vota separat, în cabine închise, aplicând ştampila care poartă menţiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele şi prenumele candidatului care doreşte să îl reprezinte în Parlament.
Potrivit legii, vor fi considerate nule buletinele de vot care nu poartă ştampila de control a biroului electoral al secţiei de votare, buletinele de vot având alt model decât cel legal aprobat sau la care ştampila este aplicată pe mai multe patrulatere ori în afara acestora. Aceste buletine de vot nu vor intra în calculul voturilor valabil exprimate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
