Afaceri românești: Centrala de la Mintia vândută cu 91 milioane de euro după ce s-au cheltuit 150 milioane de euro pentru retehnologizare
Afaceri românești: Centrala de la Mintia vândută cu 91 milioane de euro după ce s-au cheltuit 150 milioane de euro pentru retehnologizare
Senatorul Ştefan Radu Oprea, a criticat modul nejustificat prin care Ministerul Energiei a „privatizat” prin închidere Termocentrala Mintia.
„Termocentrala Mintia a fost vândută prin administrator judiciar cu 91 de milioane de euro. Asta după ce au fost investiţi în retehnologizare cel puţin 150 de milioane de euro. Primim asigurări din partea ministerului de resort că sunt impuse condiţii drastice pentru ca o nouă capacitate de producţie de 800 MW, mai verde, să ia locul vechilor grupuri care funcţionau pe bază de cărbune.
De neînţeles este de ce a ales ministrul această metodă de ‘privatizare’ prin închiderea termocentralei. Cu toţii ştim că cel mai ieftin cumperi activele unei afaceri falimentate. Investitorii care au călcat pragul Ministerului Energiei, atunci când Termocentrala Mintia era în funcţiune, nu au fost buni, se pare că trebuia, mai întâi, încheiată retehnologizarea grupului de 235 de MW şi banii românilor să fie risipiţi”, a declarat senatorul.
Citește și: Termocentrala Mintia, cumpărată de Mass Group Holding. Compania irakiană este înregistrată în Insula Cayman din Marea Britanie
Acesta se întreabă de ce nu se puteau accesa bani din Fondul de Modernizare pentru transformarea Termocentralei într-un proiect prietenos cu mediul.
„Oare nu se puteau accesa bani din Fondul de Modernizare pentru transformarea Termocentralei într-un proiect prietenos cu mediul? Asta în timp ce ar fi produs energie cu grupul proaspăt retehnologizat, aşa ca în Germania, până când centrala pe gaze sau parcurile fotovoltaice ar fi fost construite. De neînţeles este de ce în plină criză energetică închizi capacităţi de producţie fără să pui ceva nou în loc. Din păcate, singurul răspuns pe care îl vom primi este că economia de piaţă este crudă, că se întâmplă şi falimente, mai ales când liberalizarea ei se produce haotic”, a conchis Radu Oprea.
Centrala termoelectrică Mintia a fost cumpărată cu 91 milioane de euro de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitaţiei publice, a anunţat, vineri, administratorul judiciar al societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA.
Potrivit sursei citate, având în vedere specificul activului, Ministerul Energiei, în calitate de acţionar, a impus anumite condiţii investitorului cu scopul de a relansa producţia de energie în Mintia. Astfel, cumpărătorul, Mass Global Energy Rom, are obligaţia ca, până la 31 decembrie 2026, să finalizeze investiţia de realizare a unei capacităţi energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz şi energie regenerabilă. Demararea investiţiilor va fi posibilă după acordarea de către autorităţi a avizelor şi autorizaţiilor necesare.
Termocentrala Mintia este compusă din terenuri pe o suprafaţă de 3.297.807 mp, construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD Schimbări importante se pregătesc la nivelul prefecturilor din România, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu. PSD a început consultările cu organizațiile din teritoriu pentru stabilirea persoanelor care ar urma să ocupe funcțiile de prefecți. Discuțiile cu organizațiile […]
Foto | O nouă bază sportivă în construcție la Sebeș: „Este un proiect important pentru comunitatea noastră”
O nouă bază sportivă în construcție la Sebeș: „Este un proiect important pentru comunitatea noastră” Pe șantierul viitoarei baze sportive de pe strada Tipografilor din Sebeș au început lucrările, iar în prezent se lucrează la fundații, a anunțat miercuri, 21 octombrie 2026 primarul Dorin Nistor. „Este un proiect important pentru comunitatea noastră, prin care ne […]
Video | Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate
Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate Lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Blaj au fost reluate. Prima etapă vizează trei imobile, din cele 19 care beneficiază de finanțare. Anunțul a fost făcut joi, 22 octombrie 2026 […]

