Aerul din județul Alba, din ce în ce mai sufocant! Consilierii județeni vor vota un proiect pentru menținerea calității sale
Aerul din județul Alba, din ce în ce mai sufocant! Consilierii județeni vor vota un proiect pentru menținerea calității sale
Județul Alba va beneficia, în perioada 2021-2025, de un nou proiect pus pe masa consilierilor județeni, care are ca scop menținerea calității aerului pentru cetățenii săi.
Pentru a motiva implementarea unui astfel de proiect, autorii acestuia au precizat următoarele aspecte:
Pentru existența noastră aerul este alimentul numărul 1. Organismul uman consumă zilnic 15-18 m3de aer, iar dacă mâncăm de 3 ori pe zi, aerul îl „consumăm” de 15-18 ori pe minut. Ne înconjoară pretutindeni, calitatea existenţei noastre depinde de calitatea aerului, mai ales în contextul industrializării şi urbanizări care au modificat structura de bază a mediului.Aerul reprezintă denumirea generică dată atmosferei terestre, ce este compusă din stratele de gaze ce împresoară Terra şi care sunt utilizate în procesele respiratorii şi de fotosinteză ale organismelor vii.
Documentul integral poate fi consultat AICI
Aerul conţine 78.09% azot (N), 20.95% oxigen (O2), 0.93% argon (Ar), 0.039% dioxid de carbon (CO2) şi în proporţie mică alte gaze. Aerul conţine şi un procent de aproximativ 1% vapori de apă.Poluarea aerului reprezintă introducerea în atmosferă a unor substanţe chimice, a particulelor de materie (praf) sau a celor biologice. Poluanţii atmosferici sunt în măsură a altera drastic structura fizico-chimică a atmosferei, conducând la efecte ce datorită întinderii spaţiale, capătă o expresie largă.Aerul rămâne unul dintre factorii de mediu cei mai expuşi la poluare şi în egală măsură cel mai fragil subsistem de mediu dată fiind capacitatea redusă, foarte limitată de absorbţie şi de neutralizare a poluanţilor.
Practic, atmosfera se comportă ca un rezervor de poluanţi ce sunt transportaţi de la o regiune la alta şi preluaţi de alte nivele de mediu.Efectele poluării aerului sunt reprezentate de modificări profunde ale biocenozelor şi conduc la alterarea stării de sănătate a populaţiei.Se cunosc principalii poluanţi ai aerului, efectele negative produse asupra plantelor, animalelor şi omului, reacţiile ce au loc în organism şi sursele de provenienţă. De aceea, lupta pentru aerul curat reprezintă în prezent o cauză de interes mondial.
Poluarea aeruluieste cea mai importantă problemă, datorită absenţei unor sisteme eficiente de filtrare a substanţelor nocive, a despăduririlor abuzive şi a insuficienţei spaţiilor verzi în oraşe. Poluarea aerului agresează copiii, persoanele în vârstă şi pe cei care suferă de anumite afecţiuni, care la prima vedere nu au nici o legătură cu aerul pe care-l inspiră.Aerul curat este la fel de important ca şi calitatea alimentelor. Întreprinderile care emană nori negri de fum şi gaze nocive ar trebui să fie dotate cu filtre şi catalizatori mai buni de ultimă generație; automobilele vechi ar trebui înlocuite cu altele noi, ecologice (electrice), iar combustibilii să fie verificaţi; spaţiile verzi, care ocupă primul loc în echilibrul fizic şi psihic al marilor aglomerări urbane şi care atenuează poluarea atmosferică, ar trebui să ocupe suprafeţe din ce în ce mai mari. Spaţiile verzi au o acţiune directă asupra organismului nostru, micşorează temperatura ambiantă, stimulează schimburile de aer, oxigenează şi purifică aerul.
Vegetaţia -„plămânii oraşelor” -are capacitatea de a elimina praful şi gazele nocive, captând 50% din praful atmosferic, funcţionând ca o barieră biologică de epurare microbiană a aerului. Spaţiile verzi au rol în regularizarea temperaturii şi umidităţii aerului din oraşe şi în diminuarea cu 26% azgomotului urban.Viaţa nu poate fi concepută fără aer. Cu toate progresele tehnico-ştiinţifice actuale, obţinerea aerului pe cale artificială, în cantităţile necesare vieţii, nu pare a fi realizabilă nici într-un viitor îndepărtat.
Poluarea aerului ameninţă să depăşească limitele capacităţii de apărare a naturii, prin regenerare şi reechilibrare şi tocmai omul, o mică fracţiune de biomasă, prin activitatea sa necontrolată şi în discordanţă cu legile naturii, ameninţă echilibrul ecologic al planetei.În acest context, menținerea calității aerului a devenit una din cele mai importante activități pe care le desfășoară instituțiile publice și reprezintă o preocupare permanentă și a organizațiilor neguvernamentale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]
VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”
1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]
Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a
Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]
