Adăugarea de inscripţii şi simboluri ilegale pe drapelul României, sancţionată cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei. Legea a fost adoptată de Senat
Adăugarea de inscripţii şi simboluri ilegale pe drapelul României, sancţionată cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei. Legea a fost adoptată de Senat
Propunerea legislativă de modificare a Legii 75/1994, prin care este sancţionată cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei adăugarea de inscripţii şi simboluri ilegale pe drapelul României în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare, a fost adoptată de Senat, a transmis Agerpres.
În iunie 2023, Legea 75/1994 a fost completată la art.1, alin.3 cu prevederea potrivit căreia „Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare”, iar noua propunere legislativă, iniţiată de senatorul PNL Nicolae Ciucă şi deputatul PNL Gabriel Andronache, instituie sancţiuni pentru această faptă.
„Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României, să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei de la art 1, alin. 3 se constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei cu respectarea dispoziţiilor OG 2/2001″, stipulează proiectul de act normativ adoptat, luni, de Senat.
Potrivit expunerii de motive, „pângărirea drapelului României ca simbol naţional prin ataşarea de însemne peste culorile naţionale constituie o abatere gravă de la ordinea publică şi trebuie sancţionată proporţional cu amendă în cuantum ridicat pentru a descuraja astfel de fapte antisociale” .
Propunerea legislativă de modificare a art. 20 din Legea 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea Imnului Naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Senatorul Diana Iovanovici Şoşoacă s-a pronunţat împotriva arborării altor drapele alături de cel al României, iar senatorul UDMR Tanczos Barna a subliniat că „steagul Ţinutului Secuiesc, simbol al Ţinutului Secuiesc din România, va fi arborat în continuare în condiţiile legii de către această comunitate”.
După această intervenţie, Şoşoacă a protestat în sala plenului precizând că Ţinutul Secuiesc nu există, fiind necesară întreruperea pentru 5 minute a şedinţei de plen.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

