Acțiuni tot mai dese ale Poliției în Alba. În weekend s-au aplicat 695 de amenzi în valoare de aproape 100.000 de lei
Acţiunile cu efective mărite, în sistem integrat organizate de poliţiştii din județul Alba au continuat şi în zilele de 26 şi 27 ianuarie a.c.
Astfel, în fiecare din zile, peste 150 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, intervenţie rapidă, transporturi şi arme, explozivi, substanţe periculoase, au acţionat pentru asigurarea climatului de siguranţă publică precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor.
“Poliţiştii au constituit 35 de filtre rutiere şi au verificat peste 160 de autovehicule.
Totodată au constatat 28 de infracţiuni, din care 16 în flagrant şi au depistat 23 de persoane suspecte de comiterea de infracţiuni. De asemenea au fost verificate 53 de societăţi comerciale.
În cele două zile de acţiune au fost constatate 695 de contravenţii, valoare amenzilor aplicate fiind de 95.100 lei.
Cele mai multe sancţiuni contravenţionale (602 ) au fost aplicate pentru abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, 44 pe linie de ordine publică, 26 la Legea 12 din 1990 privind comerţul şi 23 la alte acte normative.
Au fost confiscate bunuri în valoare de 2.260 lei”, se arată în comunicatul IPJ Alba.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | 9 salvatori din Alba, în misiuni-limită în Peșterile Moanei și Lesiana, la Exercițiul Național Salvaspeo 2026
9 salvatori din Alba, în misiuni-limită în Peșterile Moanei și Lesiana, la Exercițiul Național Salvaspeo 2026 În data de 10 octombrie 2026, 9 salvatori din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Alba au participat la Exercițiul Național Salvaspeo, organizat în zona Șuncuiuș, județul Bihor, în Peștera Moanei și Peștera Lesiana, la finalul Școlii Naționale Salvaspeo 2026. […]
Partidul AUR nu a fost inclus în negocierile pentru formarea viitorului guvern de către premierul desemnat Luca Niculescu: ,,A spus că nu are deschiderea acum să voteze un guvern”
Partidul AUR nu a fost inclus în negocierile pentru formarea viitorului guvern de către premierul desemnat Luca Niculescu: ,,A spus că nu are deschiderea acum să voteze un guvern” Partidul AUR nu a fost inclus în negocierile pentru formarea viitorului guvern de către premierul desemnat Luca Niculescu. Acesta a explicat că acest partid nu și-a […]
„Firicel” din Las Firebinți a fost reținut de polițiști: Actorul a provocat un accident în timp ce conducea cu permisul suspendat. Testul cu aparatul Drug-Test a ieșit pozitiv
„Firicel” din Las Firebinți a fost reținut de polițiști: Actorul a provocat un accident în timp ce conducea cu permisul suspendat. Testul cu aparatul Drug-Test a ieșit pozitiv Actorul Toma Cuzin, cunoscut pentru rolul său din serialul „Las Fierbinți”, a fost reținut de polițiști după ce a fost implicat într-un accident rutier în Teleorman. În […]
