Curier Județean

Acţiuni desfăşurate IPJ Alba pentru creşterea siguranţei stradale

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Vineri, 11 iulie a.c., poliţiştii din cadrul tuturor structurilor de poliţie rutieră ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au organizat o acţiune având ca scop creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la trafic prin prevenirea şi combaterea încălcării normelor legale care reglementează regimul de viteză şi efectuarea manevrei de depăşire, principale cauze ale accidentelor rutiere grave, soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale însemnate.

Petrecerea Divorțaților

În cadrul acestor activităţi, pentru neregulile constatate au fost aplicate 199 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 35.820 lei. Dintre acestea, 91 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză, 31 de sancţiuni pentru încălcarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, 21 pentru neportul centurii de siguranţă iar 56 pentru alte abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Ca măsură complementară, au fost reţinute 34 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din care 31 de permise pentru depăşire neregulamentară.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | „Crosul bobocilor” 2026 la Colegiul Militar din Alba Iulia: Care au fost cei mai rapizi elevi militari de clasa a IX-a

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Crosul bobocilor” 2026 la Colegiul Militar din Alba Iulia: Care au fost cei mai rapizi elevi militari de clasa a IX-a „Crosul bobocilor”, o competiție cu tradiție în colegiul militar, a reunit la start elevii claselor a IX-a care dovedesc abilități sportive, viteză, rezistență la efort fizic și care își doresc să obțină performanțe sportive […]

Citește mai mult

Curier Județean

Acoperământul Maicii Domnului 2026: Care va fi programul liturgic la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia în ziua marii sărbători din 1 octombrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Acoperământul Maicii Domnului 2026: Care va fi programul liturgic la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia în ziua marii sărbători din 1 octombrie La 1 octombrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului, o zi închinată ocrotirii și iubirii Maicii Domnului față de toți creștinii. Sărbătoarea amintește de arătarea Fecioarei Maria în Biserica Vlaherne din Constantinopol, unde […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Când se va deschide circulația pe porțiunea restabilită a DN 14B în Alba: 620 de metri de drum național, reconfigurați în cadrul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se va deschide circulația pe porțiunea restabilită a DN 14B în Alba: 620 de metri de drum național, reconfigurați în cadrul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Blaj În această toamnă se va deschide circulația pe porțiunea restabilită a DN 14B, în zona noului sens giratoriu (Girația 3), care face legătura cu Varianta Ocolitoare Blaj, au […]

Citește mai mult