Acțiune puternică a polițiștilor din Alba: Peste 500 de amenzi aplicate șoferilor, bicicliștilor și pietonilor. 15 permise, reținute
Poliţiştii din judeţul Alba au aplicat peste 500 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 15 permise de conducere, în cadrul unei acţiuni ce a vizat creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice şi care s-a desfășurat pe parcursul săptămânii precedente.
În perioada 01-04 octombrie 2018, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop creşterea gradului de siguranţă rutieră şi depistarea şi sancţionarea participanţilor la traficul rutier care nu respectă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
La acţiune, poliţiştii rutieri din judeţ au fost sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică cu atribuții pe linie de poliție rutieră.
Au fost aplicate 572 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 58.130 lei, din care 119 pentru depăşirea limitei legale de viteză, 115 pietonilor care s-au angajat în traversări prin loc nepermis, 65 bicicliștilor, 9 pentru neacordare de prioritate, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Totodată, complementar sancţiunilor aplicate, poliţiştii au reţinut 15 permise de conducere (6 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea, 3 pentru neacordare de prioritate, iar restul pentru alte abateri).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
13-15 noiembrie 2026 | Vremea în România, în răcire accentuată: Ninsori la munte și temperaturi negative
Vremea în România, în răcire accentuată: Ninsori la munte și temperaturi negative Vremea se schimbă radical în România. Ploile, vântul puternic și ninsorile vor afecta mai multe regiuni ale țării, iar de sâmbătă temperaturile vor scădea accentuat. La munte se va depune un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, în timp ce în […]
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: 20 noiembrie, data-limită până la care se pot depune cererile
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: 20 noiembrie, data-limită până la care se pot depune cererile Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027, și îndeplinesc condițiile legale, trebuie să depună cererile la primărie până la 20 noiembrie pentru a primi sprijinul începând din această lună, anunță Agenția […]
Cât costă prezența militarilor americani în România? Nicușor Dan confirmă oferta financiară către Washington, dar păstrează secrete cifrele negocierii
Cât costă prezența militarilor americani în România? Nicușor Dan confirmă oferta financiară către Washington, dar păstrează secrete cifrele negocierii România este dispusă să contribuie financiar la menținerea și consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul său. Președintele Nicușor Dan a confirmat existența unei oferte transmise administrației de la Washington, a vorbit despre împărțirea costurilor și despre […]
