ACS Tg. Mureș – CSU Alba Iulia 0-1 (0-0), universitarii au dat lovitura în final, din penalty!!!
Studenții din Cetatea Marii Uniri au reușit să învingă, 1-0 (0-0), în deplasarea din fieful „lanternei roșii”, golul fiind înscris din lovitură de pedeapsă în minutul 90+5 (pentru henț), transformată de Kilyen.
Universitarii și-au recuperat astfel punctele pierdute etapa trecută cu ACS Mediaș, când au suferit prima înfrângere internă, la limită, tot din penalty.
„Am controlat meciul în întregime, am avut situații bune de a marca, mai ales în actul secund și am mai solicitat în două rânduri lovitură de pedeapsă. A fost un rezultat meritat, pe fondul unui joc mai bun decât cel cu ACS Mediaș, împotriva unui oponent aflat în criză”, a punctat Bruno Vienescu, cel care a făcut două duble modificări, în actul secund, înlocuindu-i pe cei care au intrat în prima repriză.
CSU a dominat ostilitățile dar nu a reușit să fructifice nicuna din situațiile create (inclusiv o bară Gilyen și o minge respinsă de pe linia porții la M. Șerban), până la respectiva fază. În minutul 90+7, oaspeții au rămas în inferioritate numerică prin eliminarea lui Niakate, într-un meleu. O partidă încrâncenată în care vizitatorii au mai primit 8 cartonașe galbene, mai fiind avertizat și secundul Nicolae Ghișa (în repriza a doua). A fost prima victorie a albaiulienilor împotriva formației din Mureș din 5 confruntări directe.
ACS Tg. Mureș: Kis – Sarkozi, Bărăbaș, Caliani, Dumbrăvean, Gliga, Greu/ cpt, Jorza, T. Moldovan, Preklet, D.N. Todoran; rezerve Lukacs, Csaki, Csakam Csedo, M. Kiss, Kulcsar, Lukacs, Moraru, Osei. Antrenor Szilard Suto.
CSU Alba Iulia: Gal – Kilyen/ cpt, R. Popa, Niakate, Val. Boldea – Al. Giurgiu (79, Kouadio), M. Șerban – Trifu (29, Gilyen; 85, Bidulescu), D. Todoran (29, C. Anghel; 79, Bucurică), Pîntea – Serebe; rezerve Al. Șerban, Cunțan, Fofana, Cărăbineanu. Antrenor Bruno Vienescu.
Arbitri C. Marinoiu (Rm. Vâlcea), M. Costache (Rm. Vâlcea), D. Brândușesc (Sibiu) Observatori Z. Tamaș (Odorheiu Secuiesc), I. Burlea (Brașov)
Sursa foto: CSU Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSȘ Blaj, calificare extraordinară la turneul final la volei masculin, speranțe, în urma a două victorii realizate în Sala „Avram Iancu” din Blaj! Un parcurs remarcabil pentru echipa pregătită de Alexandru Man, care are victorii pe linie în această stagiune, 14 meciuri adjudecate în care a cedat doar 7 seturi. CSȘ Blaj a realizat […]
ACSM Codlea – CIL Blaj 2-1 (2-0)! Înfrângere rușinoasă… La Codlea, vara trecută CIL Blaj a reușit bucuria câștigării turului barajului de promovare și tot în localitatea din județul Brașov echipa din „Mica Romă” a înregistrat cel mai rușinos rezultat de la accederea în Liga 3. O înfrângere cu o echipă deja retrogradată care nu a […]
Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri”
Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri” Gloria Bistrița-Năsăud s-a impus in derby-ul penultimei rundei a Seriei 7 cu CSM Unirea Alba Iulia, scor 2-1 (1-0), jocul putând fi rezumat simplu: două penalty-uri obținute de Chukwu și transformate de căpitanul Llullaku. „Alb-negrii” au fost mai […]