Acord de parteneriat transnaţional cu reţeaua Romeurop din Franţa
În vederea continuării dezvoltării reţelei transnaţionale franco-române şi consolidarea parteneriatelor în cadrul proiectului „Inserţia profesională a cetăţenilor de etnie rromă”, prefectul Ştefan Bardan a semnat în 2 noiembrie un acord de parteneriat transnaţional cu reţeaua Romeurop din Franţa (Asociaţiile Habitat-Cité, Rom Action, Une Famille Un Toit 44), alături de Organizaţia „Începe cu tine” din Sâncel şi Primăria Copşa Mică, în scopul sprijinirii unui număr de 80 de persoane care trăiesc pe teritoriul francez, între Grenoble şi zona Nantes şi care doresc să înveţe limba franceză şi să-şi găsească un loc de muncă. Proiectul vizează şi un număr de 21 de persoane care au fost repatriate din Franţa şi care sunt în căutarea unui loc de muncă. Această iniţiativă a fost luată în urma realizării unui proiect-pilot de inserţie profesională, începând cu anul 2009, desfăşurat pe parcursul a 2 ani, derulat în Franţa în zona Grenoble şi Nantes şi în care Instituţia Prefectului a fost partener. În perioada derulării proiectului, 17 persoane au obţinut un loc de muncă pe termen lung, 22 de persoane au fost angajate pe termen scurt sau sezonier, iar alte 5 persoane au obţinut statutul de antreprenor. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
17-18 noiembrie 2026 | Întrerupere de 24 de ore a furnizării apei potabile în Sebeș, pentru lucrări programate: Ce străzi și blocuri vor fi afectate
Întrerupere de 24 de ore a furnizării apei potabile în Sebeș, pentru lucrări programate: Ce străzi și blocuri vor fi afectate SC Apa CTTA SA Alba – Sucursala Sebeș anunță întreruperea furnizării apei potabile în perioada 17 noiembrie 2026, ora 00:00 – 18 noiembrie 2026, ora 00:00, în vederea executării unor lucrări în cadrul proiectului […]
13 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
13 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 13 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență. Zeci de persoane și mașini verificate și amenzi de peste 8.000 lei
Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență. Zeci de persoane și mașini verificate și amenzi de peste 8.000 lei Poliția Orașului Ocna Mureș a organizat la data de 12 noiembrie 2026, o acțiune cu efective mărite, pe raza orașului și a comunelor arondate, care a avut drept scop menținerea unui climat […]