Ştirea zilei

Accidentul din Neamț: Cele nouă persoane care au murit ar fi lucrat la negru pentru o firmă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Cele nouă persoane care au murit, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în râul Bistrița, județul Neamț, ar fi lucrat la negru pentru o firmă din Cugir.

Petrecerea Divorțaților

Reprezentanții ITM Neamț au declarat, pentru ziarulunirea.ro, că în spatele microbuzului care a căzut în râul Bistrița, mai venea un microbuz cu alți muncitori, care erau împreună. Aceștia au declarat că se întorceau de la muncă din Arad, unde munceau pentru o firmă din Cugir, Alba.

”Persoanele declară că se întorceau de la muncă din județul Arad, unde munceau pentru o firmă din județul Alba. Am verificat, nu au contracte de muncă la acea firmă. Niciuna din cele zece victime nu apare cu contracte la acea firmă la care ceilalți au spus că lucrează. E o firmă din Cugir, munca se efectua în două localități din Arad. Nu au contracte de muncă la acea firmă. Ancheta e în curs, primele cercetări le face poliția. Iar noi trebuie să stabilim în ce condiții a fost efectuat acel transport, dacă a fost unul organizat de acea societate sau e unul privat. Microbuzul e proprietatea uneia dintre victime”, potrivit ITM Neamț.

Vehiculul în care se aflau era unul de marfă și fusese modificat pentru a putea transportate persoane. Acesta aparținea unei persoane fizice, fiind înmatriculat în Neamț.

10 persoane se aflau în total în duba care a plonjat, în noaptea de miercuri spre joi, în râul Bistriţa, în zona localităţii Viişoara din judeţul Neamţ, bilanţul final indicând nouă morţi şi un rănit, aflat la spital, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Reprezentanţii IGSU au anunţat, joi, că au fost recuperate şi celelalte două persoane rămase în canalul de apă.

O a zecea persoană, care a ieşit singură din apă, este la spital, conştientă.

Tânărul în vârstă de 21 de ani, din Podoleni, a declarat în exclusivitate pentru Mesagerul de Neamț: ”Nu știu ce s-o întâmplat, m-am trezit în apă, s-a spart geamul din față. Eram 10 în mașină. Era și cumnatul meu, Găbițu Nistor, 25 de ani. El era la volan. Era și fratele meu, Ștefan Marian Vîrlan, 26 de ani. Ne întorceam de la muncă. Lucram ca zilieri, la plantat. De trei săptămâni munceam, și la Alba-Iulia, și la Arad. Mai erau cu noi și băieți din partea Iașiului, nu știu numele de familie, era Costeluș, Denis, Andrei, unu de 19 ani, unu de 17 ani. Mai era un om, de 60 de ani, Fănică, din Bârgăoani. Nu știu firma, ne aducea să semnăm, și munceam în mai multe părți. După Paști urma să mergem în altă parte”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului

Ioana Oprean

Publicat

în

Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului Doi elevi de 15 si 16 ani s-au luat la bătaie în curtea unui liceu din Alba Iulia. Polițiștii au deschis dosar penal. La data de 12 noiembrie 2026, în urma unei sesizări primite de jandarmii din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul Goana după aur la Roșia Montană continuă și în prezent, chiar dacă nu mai are amploarea de altădată. Mai multe galerii vechi au fost redeschise ilegal, iar unele persoane folosesc explozibili improvizați pentru a sparge roca în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]

Citește mai mult