Accidentul aviatic din Apuseni: A fost audiată conducerea Școlii Superioare de Aviație Civilă și angajați ai Ambulanței
Numărul de persoane audiate de procurorii militari, în încercarea de a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul aviatic din Apuseni, crește semnificativ de la o săptămână la alta.
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 7-11 aprilie a fost audiată conducerea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, dispeceri ai instituţiei şi angajaţi ai Ambulanţei Bucureşti. Ancheta continuă cu audierea controlorilor de trafic aerian şi a persoanelor vătămate.
Tot în calitate de martori, au fost audiați angajaţi ai Centrului de Operaţii Aeriene din Ministerul Apărării Naţionale.
Reamintim că pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul “Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
Cercetările în dosarul accidentului din Apuseni sunt efectuate de procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia şi-a declinat competenţa, în 4 februarie, din cauză că trebuie audiate persoane din instituţii centrale ale statului cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara atunci că în cazul accidentului aviatic din Apuseni există “suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru”.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au făcut cercetarea locului producerii accidentului şi au ridicat mijloace materiale de probă. De asemenea, au fost audiate persoanele rănite în accident, medici de urgenţă, personalul ISU, al Jandarmeriei, personalul silvic, localnicii, pădurarii care au participat la căutări.
În 11 februarie, procurorii Secţiei Parchetelor Militare au dispus, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
