Curier Județean

Accident rutier la Sâncel: Autoturism proiectat în șanț după ce a fost lovit, din spate, de o altă mașină

Ioana Oprean

Publicat

în

Un tânăr de 22 de ani, din Blaj, a ajuns la spital, marți, în jurul prânzului, cu leziuni ușoare suferite în urma unui accident de circulație.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit IPJ Alba, a fost vorba despre o coliziune față-spate între două mașini, produsă în localitatea Sâncel. R.D.S., în vârstă de 41 de ani, din Șona, în timp ce conducea un VW Sharan, nu a păstrat distanța regulamentară și a lovit autoturismul din fața sa, condus de șoferul în vârstă de 22 de ani. În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat în șanțul de pe partea stângă a direcției de mers.

Tânărul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Blaj, unde a primit îngrijiri medicale dar nu a rămas internat.
Cei doi șoferi au fost testați pentru consum de alcool, rezultatul fiind negativ.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva 2026: Ce slujbe se vor săvârși la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva 2026: Ce slujbe se vor săvârși la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva va fi marcat miercuri, 14 octombrie 2026, și la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia. Programul slujbelor care se vor oficia este următorul: *ora 8.30-10.00 – Utrenia *ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Tânăr din Blaj trimis în judecată pentru furt calificat: Ar fi furat două biciclete din același bloc, în două seri consecutive

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânăr din Blaj trimis în judecată pentru furt calificat: Ar fi furat două biciclete din același bloc, în două seri consecutive Un tânăr cercetat în stare de libertate urmează să fie judecat pentru două furturi de biciclete comise în două seri consecutive, din fața aceluiași bloc. Judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Blaj a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Municipiul Sebeș investește în independența energetică: Parc fotovoltaic de 1 MW. Finanțare europeană nerambursabilă solicitată de peste 1 milion de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș investește în independența energetică: Parc fotovoltaic de 1 MW. Finanțare europeană nerambursabilă solicitată de peste 1 milion de euro Municipiul Sebeș a depus un proiect în vederea obținerii unei finanțări europene nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare, pentru realizarea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, dotat cu sisteme de stocare a energiei. Investiția presupune construirea […]

Citește mai mult