Curier Județean

Accident rutier la Alba Iulia: Coliziune între două autoturisme după ce unul dintre șoferi a virat fără să se asigure

Ioana Oprean

Publicat

în

Joi, 10 decembrie, în jurul orei 15.00, pe strada Regimentul V Vânători din Alba Iulia, P.D., de 68 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, în direcţia Aba Iulia – Oarda, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj spre stânga, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus şi era condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Sebeş.

accident alcoolemie

În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism, a suferit leziuni corporale uşoare.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult