Actualitate

A zecea și cea mai mare tranșă de vaccin Pfizer BioNTech va ajunge în România. Peste 200.000 de doze vor fi distribuite în toată țara

Ioana Oprean

Publicat

în

Cea de-a zecea tranșă a vaccinurilor Pfizer/BioNTech va ajunge luni în România. Aceasta este cea mai mare tranșă, după ce în urmă cu o săptămână au fost livrate cu câteva mii mai puține.

Petrecerea Divorțaților

„Mâine, 22 februarie, sosește în România, pe cale aeriană, cea de a zecea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 201.240 doze de vaccin. Acestea vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara”, a transmis Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), duminică.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

„Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă”, menționează CNCAV.

Cele peste 200.000 de doze vor fi distribuite astfel:

– Centrul Național de Stocare București: 59.670 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Brașov: 23.400 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Constanța: 23.400 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 24.570 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Iași: 23.400 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 23.400 doze.

„În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București”, mai arată sursa citată.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 1 martie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.

Până acum, România a primis 1.308.509 de doze de vaccin produse de Pfizer/BioNTech și au fost administrate 1.220.088 dintre ele.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult