Curier Județean

A vrut să “ bea în linişte ”, departe de ochii soţiei, dar l-au amendat Jandarmii – Bărbat din Sebeș sancționat pentru consum de alcool în public

Ioana Oprean

Publicat

în

Anul acesta, prima persoană sancţionată de jandarmi pentru că a consumat alcool în spaţiul public este din Sebeş. Este vorba de un bărbat care dorea să “ bea în linişte ”, departe de ochii soţiei.

Petrecerea Divorțaților

OLYMPUS DIGITAL CAMERAUn echipaj de jandarmerie, aflat în misiune de patrulare pe strada Gheorghe Şincai din municipiul Sebeş, a observat un bărbat care bea bere dintr-un pet de 2,5 l, încălcând astfel prevederile legale care interzic consumul de alcool pe spaţiul public. S-a întâmplat marţi, 5 aprilie, la ora 20.10, iar vinovatul a fost identificat ca fiind un localnic în vârstă de 41 de ani. Acesta şi-a justificat fapta prin aceea dorea să “ bea în linişte ” deoarece soţia sa nu este de acord ca el să consume alcool în casă şi-l “cicăleşte” ori de câte ori încalcă interdicţia. A fost îndrumat să folosească serviciile specializate oferite de unităţile în care distribuirea şi consumul de alcool sunt permise, fiind totodată sancţionat contravenţional cu avertisment scris.

Având în vedere încălzirea accentuată a vremii şi incidenţa mai mare a consumului de alcool în spaţii publice neautorizate în aceste condiţii, reamintim că, potrivit prevederilor legale, reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 lei consumul de băuturi alcoolice pe drumuri publice, în parcuri, stadioane şi terenuri sportive, în instituţii culturale, săli de spectacole sau unităţi economice. De asemenea, este interzis în toate mijloacele de transport în comun, autogări şi gări, indiferent dacă sunt de stat sau private. Totodată, atenţionăm că echipajele de jandarmerie vor acţiona ferm atât pentru prevenirea cât şi pentru combaterea consumului de alcool în public. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului

Ioana Oprean

Publicat

în

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului În cursul zilei de vineri, 23 octombrie 2026 au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia. De curând biserica respectivă beneficiază și de iluminat arhitectural. Preotul paroh Florin-Spiridon Croitoru este cel care a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras

Ioana Oprean

Publicat

în

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras Amenzi de aproape 4.000 de lei și zeci de verificări în trafic, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din Sebeș pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor la regimul circulației. La data de 23 octombrie 2026, în […]

Citește mai mult

Curier Județean

24 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!” Polițiștii rutieri acționează astăzi, sâmbătă, 24 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult