A fost modificat protocolul pentru tratamentul COVID-19. Un medic pediatru avertizează: „Folosirea antibioticelor poate să inducă complicaţii realmente ameninţătoare de viaţă”
În urma modificării protocolului de tratament pentru COVID-19, antiinflamatoarele ajută în tratarea infecției, însă trebuie acordată o atenție sporită antibioticelor. Pediatrul Mihai Craiu avertizează că aceste medicamente fac mai mult rău decât bine.
„S-a dovedit că antiinflamatoarele nu sunt dăunpătoate la COVID. Într-un studiu făcut de medicii de la Londra şi în care se foloseşte un tip anume de ibuprofen, s-a dovedit că acesta este chiar benefic în tratamentul infecţiei cu Sars Co-V 2, pentru că acele complicaţii medii şi severe ale bolii sunt mai degrabă inflamatorii”, a clarificat medicul pediatru Mihai Craiu, vineri, la rubrica Sfat de sănătate, de la Antena 3.
Întrebat ce trebuie să ştie părinţii despre antiinflamatoare în cazul copiilor, medicul a lămurit.
„Mesajul pentru părinţi este `Cei care foloseaţi cu succes înainte de pandemie la copiii dvs ibuprofen, puteţi să-l folosiţi şi acum. Nu există niciun risc suplimentar`”, a precizat doctorul Craiu.
Totuşi, medicul atrage atenţia că antiinflamatoarele se administrează copiilor care au febră numai atunci când este necesar.
„Dacă copilul are febră şi stare generală proastă, dureri sau suferă, primeşte antitermic. Dar dacă copilul se joacă, mănâncă, este exact ca şi în ziua precedentă, când nu avea febră, nu trebui tratat musai şi în niciun caz după un program foarte riguros.
Simptomaticele, toate, sunt destinate combaterii unor simptome care ne fac rău.
Din punct de vedere strict biochimic şi imunologic, febra e necesară. Noi trebuie să o combatem, când ne face rău”, a explicat pediatrul Mihai Craiu.
O altă atenţionare importantă a medicului se referă la antibiotice, cele care apar şi în protocolul pentru tratamentul COVID.
Această clasă de medicamente trebuie folosită cu mare atenţie şi numai atunci când chiar este nevoie. În plus, recomandarea de antibiotice se face la sfatul medicului, şi nu acasă, aşa cum mai procedează unii părinţi.
Mai mult, antibioticele nu omoară coronavirusul şi niciun alt virus, ci doar bacteriile, explică dr. Craiu.
„Protocolul cel nou are mai multe puncte, în care spune că utilizarea unui antibiotic la pacientul asimptomatic la domiciliu nu este numai inutilă, ci este un abuz împotriva sănătăţii.
Antibioticele omoară numai fiinţe vii, ca noi, bacterii, dar virusurile nu pot fi influenţate în replicarea lor, sub nicio formă, de antibiotice.
Folosirea nediscriminatorie şi mai ales în automedicaţie a antibioticelor poate să inducă complicaţii realmente ameninţătoare de viaţă”, a atenţionat pediatrul.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească Tinerii din România care au ieșit din sistemul de protecție specială pot beneficia de o indemnizație lunară până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă dovedesc că urmează o formă de […]
La muncă și după ieșirea la pensie: Câți români sunt dispuși în 2026 să facă asta 42% dintre angajații români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea profesională și după atingerea vârstei legale de pensionare, peste media europeană de 32%, potrivit unui studiu realizat de compania de soluții […]
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează Soțul sau soția rămasă în viață poate beneficia de pensie de urmaș în anumite condiții prevăzute de lege, iar cuantumul acesteia depinde de drepturile de pensie ale persoanei decedate și de numărul urmașilor eligibili. […]
