Actualitate

A condus băut, a fugit de poliţie şi a făcut accident

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Luni noaptea, în jurul orei 1.00, poliţişti din Alba Iulia în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe strada Republicii din municipiu, au făcut semn regulamentar de oprire, unui autoturism condus de R.S.A., de 21 de ani, din Alba Iulia. Şoferul nu a oprit la semnal, motiv pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului. În apropierea intersecţiei Bulevardul Republicii cu strada Emil Racoviţă, şoferul fugar a pierdut controlul maşinii şi a intrat în coliziune cu o autospecială condusă de un bărbat de 39 de ani din Alba Iulia. Din accident a rezultat avarierea celor două autoturisme. În urma testării lui şoferului fugar, R.S.A. cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Alba, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
Cercetările sunt continuate faţă de R.S.A. sub aspectul comiterii infracţiunii „de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult