Rămâi conectat

Actualitate

Vouchere pentru pensionari 2025. Guvernul ia în calcul acordarea unor ajutoare financiare pentru persoanele cu pensii mici

Unirea Ziarul

Publicat

în

Vouchere pentru pensionari 2025. Guvernul ia în calcul acordarea unor ajutoare financiare pentru persoanele cu pensii mici

Guvernul ia în calcul acordarea unor noi vouchere pentru pensionari, în 2025, dorind astfel să ajute anumiți vârstnici după decizia de a anula indexarea veniturilor. Cine sunt cei care pot beneficia de ajutorul financiar?

Vouchere pentru pensionari 2025:

Pensionarii cu venituri mici vor primi vouchere de până la 3.000 de lei, în acest an, arată România Tv. Anunțul a fost făcut de președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.

La ora actuală, reprezentanții instituțiilor discută cu privire la această măsură, pentru a analiza impactul financiar asupra bugetului de stat. Decizia va fi anunțată în următoarea perioadă, după adoptarea bugetului pe anul 2025.

Citește și: Vouchere pentru alimente ”Sprijin pentru România” 2025-2027: Cardurile sociale, valoare nominală de 125 de lei și vor fi acordate numai o dată la șase luni

Cel mai probabil, cei care ar putea beneficia de aceste vouchere sunt pensionarii cu indemnizații mai mici de 3.000 de lei. Este important de precizat că acest ajutor va fi acordat o singură dată.

Ajutoarele financiare ar urma să fie acordate având în vedere lipsa indexării pensiilor cu 12,1%, care ar fi trebuit să se aplice din ianuarie 2025.

Executivul a hotărât să înghețe veniturile prin adoptarea ~ordonanței trenuleț 2025.

Pensia minimă în țara noastră este de 1.281 de lei. Pensia medie este de circa 2.800 de lei. Datele Casei Naționale de Pensii arată că peste 1.7 milioane de vârstnici au venituri sub 2.000 de lei pe lună.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministerul Apărării va avea un buget de cel puțin 2%: „Care să pregătească România pentru orice situație”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Ministerul Apărării va avea un buget de cel puțin 2%: „Care să pregătească România pentru orice situație” Premierul României alături de ministrul de Finanțe au anunțat miercuri, 15 ianuarie 2025, faptul că Ministerul Apărării va avea un buget de cel puțin 2%. Anunțul celor doi, Marcel Ciolacu și Tanczos Barna, a fost făcut după o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea