Rămâi conectat

Politică Administrație

DREPT LA REPLICĂ/ PSD Alba: Găinarul Horațiu Florea a început să vorbească despre găina care a născut pui vii

Ziarul Unirea

Publicat

în

DREPT LA REPLICĂ/ PSD Alba: Găinarul Horațiu Florea a început să vorbească despre găina care a născut pui vii

Găinarul Horațiu Florea, un adevărat globe-trotter politic, care a schimbat partidele ca pe șosete, s-a trezit criticând Partidul Social Democrat pe motiv că și-a asumat creșterea plafonului de neimpozitare a pensiilor. Trecând peste faptul că, din punct de vedere profesional, Horațiu Florea nu prea are competențele necesare să înțeleagă subiectul, trompeta liberală are tupeul să mai mintă și cu nerușinare.

Astfel, între câteva partide de numărat ouăle sau în pauza de contemplare a productivității găinilor ouătoare, Horațiu a început să vorbească despre noua lege care crește plafonul de neimpozitare a pensiilor.

Ca să înțeleagă și domnul Florea, plimbărețul printre partidele politice, legea cu pricina nu are legătură cu legea pensiilor, ci este o măsură de fiscalitate. Astfel, proiectul de lege a avut ca scop modificarea alin.(1) al art.100 din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, în sensul majorării plafonului până la care veniturile din pensii sunt neimpozabile, de la 2000 de lei la 3000 de lei.

Și ca să împrospătăm memoria trompetelor PNL, în timpul unei guvernări DE DREAPTA, de tristă amintire, Emil BOC, astăzi lider de frunte al PNL, a introdus IMPOZITAREA PENSIILOR și plata CASS de către fiecare pensionar. Ca să nu mai spunem că, înainte de asta, BOC și guvernarea de dreapta au vrut SĂ TAIE PENSIILE CU 15%. E tristul adevăr, dragă Horațiu, dar tu te jucai la acea dată prin alte partide politice și nu erai interesat de soarta bieților seniori.

Da, LIBERALUL BOC a fost singurul premier care a tăiat pensiile românilor și le-a impozitat.

Din fericire, PSD a blocat, la acea dată, tăierea pensiilor și ulterior a introdus pragul de neimpozitare de 2000 de lei. După ce a recalculat pensiile, era normal ca PSD să treacă și la creșterea pragului de neimpozitare lucru care putea fi făcut direct de Guvern sau prin Parlament. Cum liberalii s-au smiorcăit în coaliția de guvernare ca fetele neprihănite că vor să treacă legea care era în dezbare parlamentară, PSD și-a asumat acest lucru și toți parlamentarii au susținut proiectul le lege, care a trecut.

În încheiere, Horațiu Florea crede că hoțul neprins e găinar cinstit și susține sus și tare că legea de creștere a pragului de neimpozitare este „o lege semnată doar de Liberali și de niciun pesedist”. Mai Minciunel Florea, îți recomandăm să intri pe site-ul Camerei Deputaților și să vezi că proiectul are 46 de inițiatori, respectiv parlamentari neafiliați, liberali, pesediști, ba chiar și un senator AUR.

Cum e Minciunel, mâine ne spui că găinile tale au început să nască pui vii?

Biroul de Presă al PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Sistemul de iluminat public din comuna Sântimbru a fost modernizat: Finanțare nerambursabilă de aproximativ 360.000 de euro, de la Agenția Fondului de Mediu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sistemul de iluminat public din comuna Sântimbru a fost modernizat: Finanțare nerambursabilă de aproximativ 360.000 de euro, de la Agenția Fondului de Mediu La mijlocul lunii august 2024, administrația locală Sântimbru a dat startul lucrărilor pentru modernizarea sistemului de iluminat public în fiecare sat din comună. Pe data de 14 august s-a început localitatea DUMITRA, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea