Cum a fost răpită o copilă de 14 ani, de acasă, în miezul nopții, pentru căsătorie: Cazul se judecă la Curtea de Apel Alba Iulia
Cum a fost răpită o copilă de 14 ani, de acasă, în miezul nopții, pentru căsătorie: Cazul se judecă la Curtea de Apel Alba Iulia
Denumite oficial căsătorii timpurii, în România încă se mai practică răpirea tinerelor din comunitățile rome, pentru căsătorie și chiar dacă în unele cazuri, familiile se înțeleg, în multe situații răpitorii ajung să fie condamnați la închisoare.
Un astfel de caz s-a derulat în luna ianuarie 2023 și face obiectului unui dosar aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia. Patru bărbați și o femeie au fost condamnați, de prima instanță, la închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal.
Cei cinci au pus la cale și realizat răpirea unei tinere de etnie romă, în vârstă de 14 ani, pentru a se căsători cu un băiat de 24 de ani pe care l-a cunoscut prin intermediul unei rețele de socializare. Răpirea a avut loc în 9 ianuarie 2023, noaptea.
Potrivit rechizitoriului, cei cinci inculpați au intrat împreună, prin violenţă, ameninţare şi folosire de arme, în locuința din Tălmaciu unde era victima minoră și au răpit-o. Aceasta avea o relaţie de prietenie de aproximativ un an cu un tânăr, cu care discutase prin intermediul aplicaţiei „Facebook”.
Tânăra fusese logodită de către părinţi, împotriva voinței ei cu un băiat pe care nu-l plăcea, dar dorea să aibă o relaţie de prietenie cu cel pe care îl cunoscuse prin intermediul rețelei de socializare. Cei doi discutaseră în sensul de a se căsători în viitor.
În aceste condiții, tânărul de etnie romă, fără a-i comunica prietenei sale intențiile pe care le avea, s-a hotărât să o ia pe aceasta din locuința familiei, pentru ca ulterior cei doi să locuiască împreună urmând a se căsători.
Planul era cunoscut și de părinții săi, mama acestuia participând activ la răpire. Au fost găsiți cei patru executanți ai planului cărora li s-a promis suma de 6.000 de euro, jumătate din sumă fiind plătită înainte de a se realiza răpirea.
Mama și soacra, agresate de răpitori
„În jurul orei 03:30 din noaptea de 09.01.2023, cei cinci au ajuns în dreptul imobilului de domiciliu al minorei. Au coborât din autoturism, după care toţi şi-au acoperit feţele cu cagule, timp în care inculpatul (…) s-a înarmat cu un topor. Unul dintre cei cinci inculpaţi era înarmat şi cu sabie însă nu s-a putut stabili care dintre ei. Apoi, toţi cei cinci au intrat în curtea imobilului şi apoi în locuinţă. Unul dintre ei a spart uşa camerei unde se afla minora, folosindu-se de toporul pe care îl avea asupra sa. Pentru a nu opune rezistenţă, mama minorei şi soacra acesteia au fost imobilizate şi agresate fizic. În continuare, minora a fost scoasă din locuinţă cu forţa de către cei cinci, apoi introdusă în autoturism”, se precizează în hotărârea instanței.
Minora a fost, ulterior, predată celui care a comandat răpirea și care le-a plătit și restul de 3.000 de euro. Alertați, polițiștii au reușit să îi identifice rapid pe răpitori care au fost reținuți și, ulterior, arestați preventiv. Adolescenta a fost găsită a doua zi, în jurul orei 16.00, într-o casă din localitatea Vad, comuna Șercaia, județul Brașov. Trimiși în judecată, cei cinci au recunoscut faptele.
Trei dintre aceștia, printre care și mama tânărului, au fost condamnați fiecare la 3 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de 3 ani, iar un altul a primit 4 ani cu suspendare, pe un termen de 4 ani.
Al cincilea participant la fapta de lipsire de libertate, fiind recidivist, a primit 3 ani și 3 luni de închisoare în regim de detenție. Acesta din urmă a și contestat hotărârea instanței de fond în speranța că nu va ajunge la închisoare.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dumitru-Dorin Prunariu, primul român care a zburat în spațiul cosmic, propus „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”
Dumitru-Dorin Prunariu, primul român care a zburat în spațiul cosmic, propus „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia” Dumitru-Dorin Prunariu este primul cosmonaut român care a realizat, în luna mai a anului 1981, un zbor spațial de 8 zile la bordul navei spațiale Soyuz-40 și al stației spațiale Saliut-6, devenind al 103-lea om în spațiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Actualitateacum 3 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 4 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 2 zile
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Actualitateacum 8 ore
12 decembrie 1916: Consiliul de Miniștri a aprobat transferul Tezaurului României în Rusia