Incident ȘOCANT în Apuseni: Un bărbat și-a amenințat soția și fiica și a omorât un porc. A fost reținut de polițiști
Un incident ȘOCANT a avut loc joi în Apuseni. Un bărbat din comuna Arieșeni și-a amenințat soția și fiica și a omorât un porc. A fost reținut de polițiști.
Potrivit IPJ Alba, la data de 6 iulie 2023, polițiștii din Câmpeni au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 48 de ani, din comuna Arieșeni, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, amenințare și acte de cruzime față de animale.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în dimineața zilei de 6 iulie 2023, încălcând prevederile ordinului de protecție provizoriu emis de către polițiști, la sfârșitul săptămânii trecute, ca urmare a faptului că bărbatul s-a manifestat violent față de membrii familiei sale, s-ar fi deplasat la locuința comună unde și-ar fi amenințat soția și fiica, cu acte de violență și unde ar fi ucis un porc aflat într-o anexă a gospodăriei.
În cursul zilei de azi, 7 iulie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
”Off copil frumos, drum lin spre cer! Prea repede ai plecat”– Mesaje de condoleanțe pentru Darius, tânărul din comuna Fărău care și-a pierdut viața în accidentul mortal de pe DN 1
”Off copil frumos, drum lin spre cer! Prea repede ai plecat”– Mesaje de condoleanțe pentru Darius, tânărul din comuna Fărău care și-a pierdut viața în accidentul mortal de pe DN 1 Moartea lui Darius Miclea, adolescentul de 18 ani decedat sâmbătă, 18 ianuarie 2025, în accidentul mortal de pe DN 1, în zona localității Miraslău, […]