Rămâi conectat

Actualitate

Caz șocant la Spitalul din Sibiu: Un pacient, intubat după ce a căzut de la etajul 3. A fost deschisă o anchetă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Caz șocant la Spitalul din Sibiu: Un pacient, intubat după ce a căzut de la etajul 3. A fost deschisă o anchetă

După ce un pacient a căzut în urmă cu două zile de la etajul trei al secţiei de Neurochirurgie, „în circumstanţe necunoscute”, reprezentanții Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu au anunţat, sâmbătă dimineaţa, că urmează să facă o anchetă administrativă.

„În cursul serii de 1 iunie, pacientul a căzut de la etajul 3 al secţiei Neurochirurgie, în circumstanţe necunoscute. S-a intervenit de urgenţă conform protocoalelor şi procedurilor şi pacientului i s-a acordat primul ajutor, atât de personalul secţiei şi din Unitatea de Primiri Urgenţe. Medicul şef al secţiei a informat conducerea spitalului precum şi familia pacientului, cu care a discutat personal. De asemenea, s-a intervenit chirurgical de urgenţă, pacientul fiind operat de o echipă mixtă (chirurgie – ortopedie). Ulterior bărbatul a fost internat în cadrul secţiei ATI, intubat. Spitalul urmează să declanşeze o anchetă administrativă pentru a identifica exact toate circumstanţele acestui caz regretabil”, se precizează în comunicatul de presă.

Potrivit spitalului sibian, „pacientul a fost adus la spital în cursul zilei de marţi 30 mai, cu o plagă fronto-parietală dreapta, care a fost suturată în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe. Examenul tomografic a evidenţiat şi fisurarea cutiei craniene, motiv pentru care pacientul a fost preluat pentru supraveghere şi tratament în cadrul Secţiei Clinice Neurochirurgie. Subliniem că la momentul prezentării in UPU şi în momentul internării pacientul a fost perfect conştient, cooperant, nu a fost agitat psihomotor şi nu a prezentat halenă etanolică. Prin urmare nu a fost necesară nicio măsură specifică suplimentară. Pacientul a comunicat permanent cu personalul pe toată perioada internării şi nu a existat suspiciunea unui posibil sevraj. În ziua de joi, 1 iunie, în urma reexaminării la Computerul Tomograf s-a evidenţiat o evoluţie favorabilă. De asemenea, în cadrul vizitelor medicale de la orele 11.00 şi 14.00 pacientul a continuat să fie cooperant, comunicativ şi fără semne de agitaţie psihomotorie care se determine măsuri speciale, situaţie consemnată. de altfel, aşa cum am menţionat, pe tot parcursul internării.”

UPDATE: „Având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind un bărbat care ar fi căzut de la etajul 3 al Spitalului Clinic Județean Sibiu, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu s-a dispus verificarea aspectelor sesizate în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs accidentul, iar în funcție de rezultatul acestora, dispunerea unor măsuri în consecință.

Precizăm faptul că Poliția Municipiului Sibiu nu a fost sesizată cu privire la acest eveniment”, au tansmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025 Vara 2025 s-ar putea să ne prindă cu facturi mai mari la electricitate. De la 1 iulie, schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată, iar toți consumatorii trebuie să fie informați de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în România în următoarele 4 săptămâni: Temperaturi peste medie la începutul lunii iunie 2025

Lucian Daramus

Publicat

în

Cum va fi vremea în România în următoarele 4 săptămâni: Temperaturi peste medie la începutul lunii iunie 2025 În prima decadă a lui iunie 2025 temperaturile vor fi uşor peste cea obişnuită în această perioadă, anunță meteorologii. Administrația Națională de Meteorologie a comunicat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Citește și: VREMEA în România în mai […]

Citește mai mult

Actualitate

ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 11 MAI 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ziarul Unirea

Publicat

în

Angajări la stat 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 11 mai 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 11 mai 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea