CS Ocna Mureș – CSU Alba Iulia 2-3 (2-0), studenții au întors scorul, au câștigat ultimul derby „de Alba” și sunt primii în play-out
Ultimul derby “de Alba” al stagiunii, meci prin care “Soda dragă” și-a luat “adio” de la eșalonul terț, a revenit vizitatorilor, care astfel au terminat pe prima poziție în play-out-ul Seriei 9.
O confruntare de vacanță, cu două reprize distincte, primul mitan aparținând ocnamureșenilor, care conduceau la pauză, surprinzător, cu scorul de 2-0, goluri R. Pop (23, la o greșeală majoră în defensiva adversă) și Al. Giurgiu (31, șut deviat), asta în condițiile în care vizitatorii aveau o formulă apropiată de cea de bază (doar fără Bucurică și Al. Petresc), iar gazdele aveau doar 4 rezerve.
La reluare, jocul a căpătat alte conotații, iar albaiulienii au întors rezultatul prin reușitele semnate de Bolojan (48) și dubla căpitanului Kilyen (51, penalty, faultat R. Popa; 81, din lovitură liberă de la marginea careului).
Sfârșit de capitol pentru antrenorul Dan Roman și majoritatea covârșitoare a echipierilor gazdelor, viitorul fiind incert pentru CS Ocna Mureș. De partea cealaltă, formația din Cetatea Marii Uniri, la primul an în Liga 3, din postura de debutantă, a reușit o clasare mulțumitoare, iar sezonul viitor visează la play-off.
„Un rezultat complet mincinos. Am început repriza secundă prea relaxați, primind goluri la grave greșeli individuale. Să nu uităm că am făcut un singur antrenament în săptămâna premergătoare. Am retrogradat, este un moment dureros, au fost multe probleme, dar și așa, 3-4 jucători sunt căutați de alte echipe”, a spus Dan Roman.
“Un joc oscilant, cu două reprize total diferite. Important este că ne-am atins obiectivul fixat pentru partea secundă a sezonului, respectiv locul întâi în play-out”, a precizat Mihai Manea (suspendat în acest meci).
CSU Alba Iulia va susține un meci de verificare, miercuri, cu CFR Cluj 2, prilej cu care-l va utiliza pe ex-uniristul Agbomoniyi.
Practic se pune punct chinului din această primăvară, ocnamureșenii, marea surpriză a Cupei României la finele anului trecut, fiind confruntați cu probleme din toate punctele de vedere, reprezentația de final fiind abordată cu un singur antrenament efectuat în această săptămână.
Echipe:
CS Ocna Mureș: M. Țăranu – Bucșa (46, Guț), Al. Țăranu, Cimpoieșu, Mic – Giurgiu/ cpt., Socaci – Căt. Creț, R. Pop (59, Haiduc), B. Burcea – Ad. Coman; rezerve R. Stîngă, Roman. Antrenor Dan Roman.
CSU: Fl. Șerban – Amihăesei (33, R. Popa), Ionică, Kis (33, Bucurică), Cunțan – Frențiu, Kilyen/ cpt, Herci, Gilyen – Bolojan (87, Al. Bodea), Vasinc; rezerve Spînu, Cărăbineanu, Paleoca, M. Toma, D. Trifu, E. Vlad. Antrenor Mihai Manea
Arbitri: Roxana Timiș (Sibiu), Al. Crăciun (Onești), B. Ciocoiu (Ploiești) Observatori B. Dragoș (Făgăraș), C. Dan (Zalău)
Foto: CSU Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – FC Ittihad Kalba 1-2 (0-2), în meci amical în Slovenia | Golul „alb-negrilor” marcat de Fetița
Într-o partidă amicală disputată în Slovenia, divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a pierdut cu FC Ittihad Kalba (din primul eșalon al Emiratelor Arabe Unite), scor 1-2 (0-2). Fetița, intrat la pauză a marcat golul „alb-negrilor” (49), asta după ce în prima repriză s-au consemnat reușitele lui Yasser Hassan (7) și Salem Rashid (41). Gruparea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Ştirea zileiacum 5 zile
LIVE VIDEO | La 200 de ani de la nașterea Craiului Munților, Avram Iancu, defilare militară, placă memorială și distincții la Muzeul Memorial ”Avram Iancu” din Incești