Două importante evenimente pe teme de educație, organizate de Centrul Județean de Excelență Alba: Oportunitate de consultare a experților din domeniul educației
Două importante evenimente pe teme de educație, organizate de Centrul Județean de Excelență Alba: Oportunitate de consultare a experților din domeniul educației
La sfârșitul acestei săptămâni Centrul Județean de Excelență Alba va organiza, la Alba Iulia, două evenimente importante. Este vorba de conferința națională „Excelența în educație – Modele de bune practici în învățământul românesc” și „Gala excelenței”.
Conferința va avea loc în zilele de 27 și 28 mai și constituie un prilej de analiză a problemelor din sistemul românesc de educație, reunind aproximativ 70 de directori și profesori de la diverse unități de învățământ și centre de excelență din țară, alături de reprezentanți din partea Ministerului Educaței. „Gala excelenței” este programată a se desfășura sâmbătă seara, fiind un cadru de recunoaștere publică a performanțelor școlare ale elevilor din cadrul Centrului Județean de Excelență Alba care, în acest an școlar, au obținut rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri.
Detalii suplimentare a oferit directorul instituției, prof. Adrian Simion: “Cele două evenimente se doresc a fi o oportunitate pentru încurajarea cooperării între Centrul Județean de Excelență Alba, autoritățile publice locale, mediul de afaceri și diverse instituții de învățământ din județul Alba și din țară, într-un context general de afirmare a centrelor județene de excelență ca instituții de educație care promovează performanța în educație și dezvoltarea colaborării între unitățile de învățământ, pentru identificarea şi promovarea elevilor capabili de performanţe înalte. De asemenea, ele au ca scop și stimularea acțiunilor de parteneriat între diverși actori implicați în domeniul educației, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi resurselor necesare educării elevilor capabili de performanţe înalte și stabilirii de relații de colaborare între participanți, în vederea unor viitoare proiecte comune.
Evenimentele sunt organizate cu sprijinul autorităților publice locale, ADR Centru, Inspectoratului Școlar Județean Alba și a unor sponsori generoși din mediul de afaceri. Primăria Municipiului Alba Iulia ne susține financiar pentru organizarea conferinței, Consiliul Județean Alba pentru gală, iar ceilalți parteneri ne ajută pentru a-i premia pe elevi. Tuturor le mulțumesc pentru că înțeleg că performanța în educație se obține cu multă muncă și este normal ca ea să fie recompensată așa cum se cuvine. Nu în ultimul rând, aș mai adăuga faptul că ne dorim ca evenimentele pe care le organizăm să reprezinte și o oportunitate de consultare a experților din domeniul educației, dar și a altor actori interesați de domeniu, în privința îmbunătăţirii sistemului de educație în general și a condiţiilor de pregătire a elevilor capabili de performanţe înalte, în special.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Ioan Gruia Bumbu, candidat din partea Partidului S.O.S. România: „Trădarea din toate partidele a ieșit la iveală. România are nevoie de schimbare!”
Ioan Gruia Bumbu, candidat din partea Partidului S.O.S. România: „Trădarea din toate partidele a ieșit la iveală. România are nevoie de schimbare!” În urma rezultatelor din turul 1 al alegerilor prezidențiale, Ioan Gruia Bumbu, candidat al Partidului S.O.S. România pentru Camera Deputaților, poziția 10, afirmă că românii au văzut clar trădarea din toate partidele politice […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis