Rămâi conectat

Economie

Noi reglementări privind contribuţiile sociale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Angajatorii vor elibera adeverinţe privind baza lunară de calcul a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru fiecare lună din ultimul an dinaintea încetării raporturilor de muncă ale salariaţilor, potrivit unui nou act normativ recent publicat în Monitorul Oficial. De asemenea, acordarea beneficiilor pentru persoanele care angajează studenţi va fi condiţionată de depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale. Potrivit HG 113/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale, absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 18 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale vor beneficia de ajutorul de şomaj dacă fac dovada că în perioada de 60 de zile de la data absolvirii s-au înregistrat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi în condiţiile legii sau care nu se supun potrivit legii condiţiei de acreditare, în vederea medierii pentru încadrare în muncă. Noul act normativ prevede obligaţia angajatorilor de a elibera persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă sau de serviciu o adeverinţă din care să rezulte baza lunară de calcul a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru fiecare lună din ultimele 12 luni, înainte de data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, pentru care aceştia au reţinut şi au virat la bugetul asigurărilor pentru şomaj contribuţia individuală prevăzută. Această adeverinţă va conţine şi date cu privire la perioadele în care s-a prestat activitatea, perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu au fost suspendate, precum şi data şi motivul încetării acestora, date care se verifică şi se certifică de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă pe baza înscrisurilor efectuate în carnetul de muncă, pentru perioadele până la data de 31 decembrie 2010, şi pe baza informaţiilor care se pun la dispoziţia agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă de inspecţia muncii, pentru perioade ulterioare datei de 31 decembrie 2010. Calculul contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prevăzută în legea amintită, pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiul de cotizare va avea la bază salariul lunar brut realizat în ultimele 12 luni de stagiu de cotizare. Totodată, pentru persoanele fizice care au realizat venituri de natură profesională pentru care, potrivit prevederilor art. III din OUG 58/2010 s-a datorat şi s-a plătit contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj, la determinarea sumei calculate prin aplicarea unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare se vor avea în vedere veniturile determinate prin aplicarea asupra veniturilor realizate de persoanele asigurate obligatoriu pentru activităţile desfăşurate pe baza contractelor de drepturi de autor şi drepturi conexe şi/sau pe baza contractelor/convenţiilor încheiate potrivit Codului civil a unui coeficient rezultat ca raport între cota de contribuţie individuală de asigurări pentru şomaj şi cota de contribuţie datorată la bugetul asigurărilor pentru şomaj potrivit legii, de către persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj. Numărul de zile cu normă întreagă lucrate în lună, folosite la stabilirea stagiului de cotizare, pe baza informaţiilor din declaraţiile lunare privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţă nominală a persoanelor asigurate, depuse de angajator şi puse la dispoziţia agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă pe cale electronică, se calculează prin împărţirea numărului de ore efectiv lucrate în lună, în care se includ şi orele suspendate pentru incapacitate temporară de muncă suportată de angajator, conform legii, la numărul de ore reprezentând timpul normal de lucru, conform tipului de contract (8, 7 sau 6 ore). Rezultatul obţinut se corelează cu numărul de zile lucrătoare în lună. Pentru a beneficia de drepturi băneşti lunare, acordate potrivit prevederilor legale sub formă de scutiri de la plata contribuţiei sau deduceri din contribuţia pe care angajatorul are obligaţia de a o plăti lunar la bugetul asigurărilor pentru şomaj, angajatorii au obligaţia de a depune declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective. Actul normativ introduce şi obligaţia beneficiarilor ajutorului de şomaj de a participa la programele de formare profesională organizate şi oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi la examenul de absolvire a acestora şi, după caz, la reexaminare. În acest sens, indemnizaţia de şomaj pentru o lună se calculează prin aplicarea procentului de 50% asupra valorii indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare la data angajării absolventului. Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri întreţinători unici de familii vor beneficia de suma lunară reprezentând un salariu minim brut pe ţară în vigoare dacă depun în termenul prevăzut de lege declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771

Andreea Ștefan

Publicat

în

Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul  „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea