Doi copii în vârstă de 10 și 13 ani, violați și agresați sexual: A fost arestat un călugăr de la Mănăstirea Frăsinei și un alt bărbat
Doi copii în vârstă de 10 și 13 ani, violați și agresați sexual: A fost arestat un călugăr de la Mănăstirea Frăsinei și un alt bărbat
Un călugăr de la Mănăstirea Frăsinei și un alt bărbat, din județul Vâlcea, au fost arestați preventiv după ce au violat și agresat sexual doi copii, în vârstă de 10 și 13 ani.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că procurorii au început iniţial urmărirea penală faţă de un bărbat, reţinut, pentru viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată, agresiune sexuală şi corupere sexuală (3 acte materiale), iar câteva zile mai târziu au început urmărirea penală faţă de un alt bărbat, reţinut şi el, pentru viol în formă continuată şi corupere sexuală în formă continuată, informează News.ro.
“Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în vara anului 2021, în timp ce inculpaţii se aflau la Mânăstirea Frăsinei, de pe raza comunei Muereasca, au dezvoltat relaţii de amiciţie cu două persoane vătămate, în vârstă de 10 şi 13 ani, cărora le remiteau diverse cadouri şi sume de bani, ca urmare a ajutorului acordat de aceştia la vânzarea unor obiecte bisericeşti, astfel că, în perioada iulie – septembrie 2021, inculpaţii au întreţinut în prezenţa minorului în vârstă de 10 ani, în mod repetat şi în diverse încăperi din incinta Mănăstirii Frăsinei, acte sexuale, iar în cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a patru zile consecutive, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani de a-şi exprima voinţa datorită vârstei fragede, l-au atras pe acesta în diverse camere ale mănăstirii şi l-au determinat să întreţină, în mod repetat, acte sexuale orale cu inculpaţii”, au explicat procurorii.
Sursa citată a precizat că alte agresiuni sexuale asupra copiilor au avut loc şi în luna septembrie.
“Totodată, în cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a 4 zile consecutive, inculpaţii, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani de a-şi exprima voinţa, l-au determinat pe acesta să asiste la întreţinerea de acte sexuale orale între cei doi inculpaţi precum şi să efectueze acte de natură sexuală ce au dus la satisfacţia sexuală a acestora. În aceeaşi perioadă, unul dintre inculpaţi, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 13 ani de a-şi exprima voinţa şi oferindu-i diverse sume de bani, l-a determinat pe acesta să suporte şi să efectueze acte sexuale pentru satisfacţia sexuală a inculpatului”, a mai menţionat Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Cei doi bărbaţi, unul fiind călugăr la Mănăstirea Frăsinei, au fost prezentaţi, separat, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă, fiind emis pe numele acestora câte un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum a rămas un bărbat fără 6.000 de lei după ce un țepar i-a promis că îl ajută cu o operație la ochi
Cum a rămas un bărbat fără 6.000 de lei după ce un țepar i-a promis că îl ajută cu o operație la ochi Un albaiulian a fost victima unei înșelăciuni mai puțin întâlnite. În timp ce se afla în autogara din Alba Iulia, a fost abordat de un alt bărbat, care i-a spus că îl […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
14 decembrie: 69 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite