Comportament curat-murdar al unui consilier-revoluţionar
Sunt un cetăţean respectabil al municipiului Alba Iulia, pensionar, după 45 de ani de muncă neîntreruptă iar de 17 ani sunt pensionar. Am fost toată viaţa un om corect şi m-am luptat cu greutăţile vieţii fiindcă de la 14 ani am rămas orfan de tată şi ulterior şi de mamă, aşa că nu permit nimănui să-mi jignească părinţii. Concret, în data de 11 aprilie mă aflam în centrul municipiului, în perimetrul fostului CEC. Am trecut strada şi când să mă urc pe trotuar trece pe lângă mine un autoturism care, încă de când a pornit de la stopul din intersecţie a început să claxoneze iar atunci când a ajuns în urma mea, şoferul a început să urle la mine şi să mă bage în p…. mamii, adresându-mi cuvinte vulgare. M-am uitat la şoferul-birjar şi am constatat că la volan era consilierul Horea Bărdaş, cunoscutul revoluţionar, omul care îşi primeşte indemnizaţia şi din modesta mea contribuţie la bugetul local. Nu-l cunosc pe acest Bărdaş, dar vreau să-i spun că pot să-i fiu tată şi un exemplu de conduită într-o viaţă de om simplu şi corect. Aşa cum am procedat şi atunci când am trecut strada, căci eram deja pe trotuar când şoferul revoluţionar m-a înjurat ca la uşa cortului. Cu proxima ocazie, când mă voi întâlni cu primarul Mircea Hava, cu care am fost coleg de muncă la Refractara, îl voi ruga să se scape de asemenea consilieri prost crescuţi şi fără pic de respect pentru un cetăţean contribuabil. (M.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Care este cea mai sigură mașină din 2024? Surpriza de pe locul UNU din topul celor mai vândute mașini din lume
Care este cea mai sigură mașină din 2024? Surpriza de pe locul UNU din topul celor mai vândute mașini din lume Euro NCAP a dezvăluit, în urma unor teste amănunţite, care este cea mai sigură maşină a anului 2024. Rezultatul este o surpriză uriaşă pentru şoferii din întreaga lume, mai ales că Volvo nu este […]