VIDEO| De-a râsu’-plânsu’: Unul din polițiștii chemați la o intervenție a fost bătut chiar de bătrânul care a sunat la 112
VIDEO| De-a râsu’-plânsu’: Unul din polițiștii chemați la o intervenție a fost bătut chiar de bătrânul care a sunat la 112
În mediul online, în ultimele zile, a devenit viral un videoclip în care, în urmă cu câțiva ani, un polițist aflat la o intervenție a fost lovit de un bătrân și pus la pământ, astfel Sindicatul Europol a venit cu câteva lămuriri ale situației.
„De multe ori am auzit opinii de genul: „ce mare lucru să intervii la un apel 112” sau „polițiștii de ordine publică nu fac nimic, doar patrulează” sau cum ar spune diverși oameni politici, „Poliţistul e expus la risc la cârciumă când stă şi vorbeşte cu oamenii din sat. E un risc enorm de mare”
În imagini vedeți ce se poate întâmpla la o „banală” intervenție a polițiștilor la un apel 112 unde se reclama „scandal în familie”.
După ce colegii au ajuns la adresă și au sunat la ușă, a deschis ușa un bărbat în vârstă. Iar în următoarea fracțiune de secundă, s-a năpustit asupra polițistului fără niciun drept de apel.
![YouTube video](https://i.ytimg.com/vi/Flch8wg3ud8/hqdefault.jpg)
Sigur, dacă eventual colegul ar fi putut anticipa lovitura și ar fi aplicat forța pentru a-l imobiliza, am fi văzut la toate jurnalele de știri titluri de genul: „Vârstnic pus la pământ de polițiști”, „Exces de zel din partea polițiștilor care au agresat un bătrân” și tot așa.
În profesia noastră un lucru este sigur, știi când trebuie să mergi la muncă, dar nu știi cum te mai întorci, când te mai întorci și dacă te mai întorci”, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol, prin intermediul paginii de socializare.
La datorie, în urma unui apel 112
Persoana vătămată V.L.M., împreună cu o colegă, ambii polițiști în cadrul Secției 25 Poliție, Biroul Ordine Publică, s-au deplasat la o adresă din sectorul 6, ca urmare a unui apel la 112 cu privire la tulburarea ordinii publice.
Potrivit rechizitoriului, cei doi agenți s-au prezentat la apartamentul persoanei care a apelat serviciul de urgență, aceasta reclamând zgomotele care se puteau auzi de la vecinul care locuia cu un etaj mai jos. Polițiștii s-au deplasat apoi la apartamentul unde locuia inculpatul, ciocănind la ușa acestuia în jurul orei 09:30.
Potrivit imaginilor video puse la dipoziția instanței, inculpatul deschide ușa iar polițistul începe să se prezinte: „Bună ziua, de la Secția 25, agent de poliție Viitoreanu mă numesc”. Imediat, inculpatul trece rapid pragul ușii, se apropie de polițist și îi aplică acestuia o lovitură cu pumnul drept în față, iar acesta cade secerat la pământ. În timp ce polițistul se afla căzut la pământ, inculpatul îi mai aplică acestuia două lovituri cu piciorul.
30-35 de zile de îngrijire medicală
Din raportul de expertiză medico-legală efectuat după incident, rezultă că persoana vătămată a prezentat următoarele leziuni traumatice: plagă buză superioară care s-a putut produce prin lovire cu corp dur, hematom epicranian occipital, linie de fractură occipitală, contuzii cerebrale frontale care s-au putut produce prin lovire de corp/plan dur, leziuni care au necesitat 30-35 de zile de îngrijire medicală.
Instanța a constatat că inculpatul a acționat cu intenție directă și că nu putea să se afle în eroare cu privire la calitatea de polițist a persoanei vătămate întrucât aceasta era îmbrăcată în uniformă, iar la momentul deschiderii ușii de către inculpat, aceasta a precizat în mod clar că este agent de poliție în cadrul Secției 25 Poliție. La proces, persoana vătămată solicitase, pentru suferințele fizice și psihice înregistrate, daune morale de 50.000 euro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Persoană de 28 de ani din Sebeș, prinsă în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut peste 100 de grame de cocaină. Ce au descoperit procurorii DIICOT în urma perchezițiilor domiciliare
FOTO | Persoană de 28 de ani din Sebeș, prinsă în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut peste 100 de grame de cocaină. Ce au descoperit procurorii DIICOT în urma perchezițiilor domiciliare O persoană în vârstă de 28 de ani, din Sebeș, a fost reținută de procurorii DIICOT, după ce a fost prinsă […]