Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Cultură Educație

Ministerul Sănătăţii vrea noi tăieri de paturi în unităţile spitaliceşti

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătăţii, Hotărârea de Guvern privind aprobarea Planului naţional de paturi pentru perioada 2011-2013. În următorii trei ani România trebuie să se apropie de un număr de 5,61 paturi la mia de locuitori, atât cât este de fapt media europeană. “Măsura trebuia implementată încă din anul 2006, conform prevederilor Legii nr 95/2006 a reformei în Sănătate, art. 169. Cu toate acestea, până astăzi nu s-a materializat o astfel de reglementare. Pentru prima dată echipa Ministerului Sănătăţii propune un document, pe termen mediu, care stabileşte numărul de paturi atât din unităţile publice, cât şi din cele private pentru care casele de asigurări de sănătate vor încheia contracte de furnizare de servicii medicale. Era nevoie de un asemenea Plan pentru a stabili un echilibru în sistem şi o concurenţă la contractare. De asemenea, prin această măsură introducem predictibilitate în sistem”, a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Conform actului normativ, pentru anul 2011, numărul total de paturi aprobat pentru contractare este de 129.524, faţă de 134.760 paturi în anul trecut, ceea ce înseamnă 6,02 paturi la mia de locuitori. Numărul de paturi contractate va scădea treptat în următorii ani, astfel încât, anul viitor, numărul maxim de paturi finanţate va fi de 125.639, adică 5,84 paturi la mia de locuitori, iar în 2013 va fi de 123.127, adică 5,72 paturi la mia de locuitori. Practic, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii doresc reducerea la minim a paturilor din unităţile spitaliceşti. Detalierea pe judeţe a numărului de paturi aprobat pentru contractare cu casele de asigurări de sănătate, atât pentru segmentul spitalelor publice, cât şi private, se va face anual, până la data de 30 septembrie, prin ordin de ministru. Anul acesta, numărul total de paturi, detaliat pe judeţe, se aplică începând cu data de 1 aprilie 2011. Deocamdată, cei de la Ministerul Sănătăţii nu au spus cu exactitate câte paturi vor fi tăiate şi de la care unităţi sanitare.
La nivel naţional s-a mai făcut, în luna iunie a acestui an, o nouă reducere de paturi. În urma acestor tăieri, spitalele de la noi din judeţ au rămas fără 373 de paturi, o singură unitate scăpând de această restructurare, respectiv Spitalul de Boli Cronice Câmpeni. În ceea ce priveşte celelalte spitale, reducerea s-a făcut cu 10 până la 70 de paturi, cele mai mari diminuări fiind la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba – 69 paturi şi la Spitalul municipal Sebeş – 70 paturi. La cea mai mare unitate sanitară de la noi din judeţ, Spitalul de Urgenţă Alba, restructurarea a dus la reducerea paturilor de la 832 câte erau până atunci la 763. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea