Rămâi conectat

Actualitate

Bani de la stat pentru patronii care angajează șomeri: Ministerul Muncii va suplimenta fondurile

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bani de la stat pentru patronii care angajează șomeri: Ministerul Muncii va suplimenta fondurile

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) va suplimenta fondurile destinate angajării şomerilor în vârsta de peste 45 ani, a transmis miercuri pentru AGERPRES, ministrul Marius Budăi. De asemenea acesta a precizat că v spriji mediul de afaceri, astfel încât să îşi califice oamenii la locul de muncă prin măsura uceniciei.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale sau şomeri de lungă durată primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni, în condiţiile prevăzute de art.85 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, statul subvenţionează cheltuielile cu forţa de muncă pentru încadrarea de persoane cu handicap, pentru angajarea şomerilor care în termen de cinci ani de la angajare îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială sau limită de vârsta, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensie anticipată.

În acelaşi timp, din bugetul MMPS se subvenţionează angajatorul care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă, acordând o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare pentru fiecare ucenic angajat in baza contractului de ucenicie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când vor fi interzise centralele de apartament în România: Noile sisteme de încălzire permise

Ziarul Unirea

Publicat

în

Când vor fi interzise centralele de apartament în România: Noile sisteme de încălzire permise Una din trei locuințe din România este încălzită prin centrale de apartament, dar acest lucru este pe cale să se schimbe radical, pentru că Guvernul lucrează la modificarea legii privind performanța energetică a clădirilor, urmând să interzică centralele de apartament care […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea