Primele șase luni ale anului 2022 au adus o creștere economică a României de 5,8%. Datele INS
Primele șase luni ale anului 2022 au adus o creștere economică a României de 5,8%. Datele INS
În primul semestru al anului 2022, economia României a crescut cu 5,8%, conform datelor transmise de către Institutul Național de Statistică.
În trimestrul II 2022, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul intern brut a crescut cu 2,1%, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2021 Produsul intern brut s-a majorat cu 5,3%, mai arată datele Statisticii.
Consumul populației, măsurat prin intermediul comerțului cu amănuntul (care reprezintă 70% din PIB) a încetinit în primul semestru la 5,2% (de la 5,7%), pe fondul inflației ridicate care îi face pe oameni mai precauți atunci când merg să-și facă cumpărăturile. Consumul gospodăriilor își epuizează din ce în ce mai mult combustibilul, având în vedere epuizarea economiilor făcute în pandemie, erodarea puterii de cumpărare, condițiile financiare mult mai stricte și incertitudinea sporită, arată un raport al BRD destinat investitorilor. Prin urmare, se mai arată în document, ar putea fi dificil ca acest consum privat să își păstreze dinamica pozitivă, mai ales dacă schimbările în materie de fiscalitate se materializează și condițiile de pe piața muncii se deteriorează.
Producția industrială a scăzut și ea ușor în prima jumătate a anului, având performanțe lunare negative. În iunie contracția a fost de aproape 5% față de luna mai 2022. Sectorul de producție are în față o serie de obstacole – de la încetinirea vizibilă a activității economice din zona euro (principală destinație de export), la războiul din Ucraina care exacerbează probleme preexistente (lipsa componentelor, prețurile materiei prime etc) pentru ramuri cheie cum e industria auto și cele conexe.
Activitatea de construcții a frânat destul de puternic în primele 4 luni, o revenire timidă fiind înregistrată după din luna mai (deși construcțiile inginerești au rămas tot pe minus). Nu trebuie uitat că creșterea costului vieții, a ratelor dobânzilor și a prețurilor la locuințe afectează la rândul lor cererea de locuințe.
Eliminarea restricțiilor legate de pandemie la începutul lunii martie 2022 a contribuit în schimb la dinamizarea în ritm accelerat a serviciilor de piață destinate companiilor (creștere de 25% pe primele 5 luni) și a celor destinate gospodăriilor populației (creștere de aproape 40% pe primele 5 luni).
Sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Care este cea mai sigură mașină din 2024? Surpriza de pe locul UNU din topul celor mai vândute mașini din lume
Care este cea mai sigură mașină din 2024? Surpriza de pe locul UNU din topul celor mai vândute mașini din lume Euro NCAP a dezvăluit, în urma unor teste amănunţite, care este cea mai sigură maşină a anului 2024. Rezultatul este o surpriză uriaşă pentru şoferii din întreaga lume, mai ales că Volvo nu este […]