A vrut să mituiască o asistentă din Alba pentru „vaccinare la chiuvetă”: Ce au decis magistrații
A vrut să mituiască o asistentă din Alba pentru „vaccinare la chiuvetă”: Ce au decis magistrații
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a încheiat, la data de 24.05.2022, acordul de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fără calitate specială, inculpatul în cauză, fiind stabilită pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În fapt, s-a reținut că la data de 18.11.2021, inculpatul a oferit o sumă de bani unei asistente medicale aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Centrului de Vaccinare Sebeș, județul Alba, pentru a îndeplini un act contrar atribuțiilor de serviciu ale acesteia, respectiv să nu-i introducă serul anti-Covid-19 în organism și să consemneze în documente și evidențele electronice faptul că a fost vaccinat, în scopul de a-i fi eliberat un certificat de vaccinare Covid-19.
Asistenta medicală a refuzat primirea sumei de bani și a sesizat organele de poliție.
Ofițerii Direcției Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Alba au fost delegați să desfășoare mai multe acte procedurale care au condus la completarea probatoriului în cauză.
Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis Tribunalului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO-VIDEO | Un bebeluș într-o mașină rămasă înzăpezită: Au intervenit jandarmii montani de la postul Șugag
Un bebeluș într-o mașină rămasă înzăpezită: Au intervenit jandarmii montani de la postul Șugag Miercuri 26 februarie 2025, în jurul orei 18:10, un bărbat a sesizat prin apel la 112 că împreună cu încă doi adulți și un bebeluș au rămas înzăpeziți cu autoturismul în zona Cantonului Cerbul, după limita cu județul Sibiu. La locul […]