Rămâi conectat

Ştirea zilei

Sebeș: în august vor începe lucrările pentru amenajarea creșei și grădiniței din cartierul Valea Frumoasei, în locul vechii centrale termice

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct

Sebeș: în august vor începe lucrările pentru amenajarea creșei și grădiniței din cartierul Valea Frumoasei, în locul vechii centrale termice

Sebeș: în august vor începe lucrările pentru amenajarea creșei și grădiniței din cartierul Valea Frumoasei, în locul vechii centrale termice. Primăria a obținut o finanțare nerambursabilă de 2,5 milioane lei pentru acest proiect.

Primăria Municipiului Sebeș a semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Transformare clădiri, centrală termică şi depozit de cărbune, în Creşă şi Grădiniţă, Valea Frumoasei, Municipiul Sebeş” cu compania Lincoln Plus. Valoarea contractului este de 6.020.135,29 lei cu TVA. Perioada de execuţie a lucrărilor este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucărilor, preconizat pentru luna august.

Valoarea totală necesară pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii este de 8.887.851 lei cu TVA. Primăria Municipiului Sebeș a obținut o finanțare nerambursabilă de 2.548.984,76 lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Contribuția de la bugetul local este de 6.328.866,24 lei.

Suprafața construită va fi de 468 mp, iar cea desfășurată de 936 mp. Regimul de înălțime al construcției este parter plus etaj. Creșa, în care vor putea fi primiți 21 de copii, respectiv 3 grupe, va fi situată la parterul clădirii și va fi compusă din următoarele spaţii: 3 dormitoare, hol multifuncţional – cu spaţiu de joacă şi servire masă, spaţiu asistenţă medicală, spaţiu de servire utilizatori, spaţiu activităţi gospodăreşti, filtru coridoare cu 4 accese distincte, spaţii tehnico-gospodăreşti și spaţii pentru conducere şi administraţie, personal educativ.

Grădiniţa cu program prelungit va fi situată la etajul clădirii, fiind destinată unui număr de 45 copii, respectiv pentru 3 grupe, Spațiile vor fi astfel distribuite: 3 săli de clasă, sală multifuncţională (pentru joacă şi servire masă), oficiu, spaţii tehnico-gospodăreşti, spaţiu asistenţă medicală și spaţii pentru conducere şi administraţie, personal educativ.

În incintă se vor realiza parcări, un spaţiu de joacă pentru creşă (pergolă din lemn, pavilion tip baldachin, ţâşnitori de apă, groapa cu nisip, banchete din lemn) și spaţiu de joacă pentru grădiniţă (pavilion tip baldachin, ţâşnitori de apă, banchete din lemn, tobogan, tobogan circular, leagăne, carusel rotativ, biciclete fixe).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

”Off copil frumos, drum lin spre cer! Prea repede ai plecat”– Mesaje de condoleanțe pentru Darius, tânărul din comuna Fărău care și-a pierdut viața în accidentul mortal de pe DN 1

Ziarul Unirea

Publicat

în

”Off copil frumos, drum lin spre cer! Prea repede ai plecat”– Mesaje de condoleanțe pentru Darius, tânărul din comuna Fărău care și-a pierdut viața în accidentul mortal de pe DN 1 Moartea lui Darius Miclea, adolescentul de 18 ani decedat sâmbătă, 18 ianuarie 2025, în accidentul mortal de pe DN 1, în zona localității Miraslău, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea