Examenele Naționale 2021: Care sunt REGULILE după care se vor susține Evaluarea Națională și Bacalaureatul din acest an
Examenele Naționale 2021: Care sunt REGULILE după care se vor susține EVALUAREA NAȚIONALĂ 2021 și BACALAUREATUL 2021
Elevii de clasa a VIII-a încep simulările pe 29 martie cu Limba și literatura română, în timp ce pentru elevii din a XII-a și a XIII-a simularea de BAC debutează pe 22 martie, potrivit calendarului simulărilor.
CITEȘTE ȘI: Teste de antrenament BAC 2021
Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, moment în care în fiecare clasă se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în școli este permis până la ora 8:30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat.
Fiecare lucrare este evaluată de doi profesori evaluatori: cadrele didactice din unitatea de învățământ care au urmat sau urmează programul de formare a profesorilor evaluatori pentru examenele și concursurile naționale vor fi selectate cu prioritate pentru evaluarea lucrărilor.
Rezultatele obținute la simulările naționale nu se contestă, nu se afișează și nu sunt făcute publice, ele sunt analizate la nivelul fiecărei clase. Toate unitățile de învățământ elaborează și transmit la inspectoratul școlar un raport pe școală, iar inspectoratul școlar elaborează un raport pe județ/municipiu și îl tirmite mai departe la Ministerul Educației. Raportul trebuie să includă și un plan de acțiune care cuprinde măsurile de monitorizare, control și remediere acolo unde se impune.
CITEȘTE ȘI: Modele de teste de antrenament Evaluare Națională 2021
Calendar Simulare Evaluarea Națională 2021 (pentru clasa a VIII-a)
29 martie 2021 Limba și literatura română – probă scrisă
30 martie 2021 Matematică – probă scrisă
31 martie 2021 Limba și literatura maternă – probă scrisă
16 aprilie 2021 Afișarea rezultatelor
Calendar Simulare BAC 2021 (pentru clasele a XII-a și a XIII-a)
22 martie 2021 Limba și literatura română
23 martie 2021 Examenul obligatoriu al profilului: Matematică sau Istorie
24 martie 2021 Proba la alegere a profilului și specializării
25 martie 2021 Limba și literatura maternă
31 martie 2021 Afișarea rezultatelor
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ce facem cu ouăle vopsite rămase după Paște: Cât timp sunt sigure pentru consum Ouăle fierte și vopsite de Paște pot fi păstrate fără coajă până la 4 zile, iar cele decojite sau umplute – până la 48 de ore în frigider. Le puteți folosi în salate, gustări sau puteți face o tartă italiană de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 7 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului