Comunicat de presă Radu Tuhuț PSD Alba| Am depus peste 60 de amendamente pentru sprijinirea investițiilor din județul Alba, în urma consultării primarilor
Am depus peste 60 de amendamente asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021, pentru realizarea unor investiții prioritare în județul Alba, în domenii precum infrastructură rutieră, educație, sănătate, alimentare cu apă, eficiență energetică, iluminat public, îngrijirea persoanelor vârstnice, sport, turism și cultură.
Așa cum am promis în campania electorală îmi doresc să fiu un partener al tuturor primarilor din județul Alba, indiferent de culoarea politică, în folosul tuturor cetățenilor. Primarii sunt cei care cunosc cel mai bine prioritățile și necesitățile investiționale, iar astfel le-am solicitat să îmi transmită proiectele pe care doresc să le implementeze în comunitățile lor și care necesită finanțare sau cofinanțare de la bugetul de stat.
În funcție de răspunsurile primite, dar și în urma discuțiilor cu primarii din ultima perioadă, am depus amendamente la proiectul bugetului național de stat pentru anul 2021, care sper să fie acceptate și finanțate în proporție cât mai mare. Cu această ocazie, le mulțumesc tuturor primarilor care au răspuns solicitării mele și îmi reafirm interesul spre o colaborare deschisă, lipsită de orgolii, benefică pentru locuitorii județului nostru.
Amendamentele depuse vizează investiții importante pe întreg arealul județului Alba și au ca scop creșterea calității vieții oamenilor. Voi oferi doar câteva exemple: reparație capitală la dispensarul din comuna Vidra, extinderea rețelei de apă potabilă și canalizare în comuna Șugag, modernizarea școlii din Șibot, reabilitare/construcție de drumuri în Poiana Vadului, Cricău, Ciugud, Daia Română sau Ciuruleasa, modernizare iluminat stradal în Gârbova, construire centru de tineret la Teiuș, dezvoltarea unui centru recreativ la Abrud. De asemenea, alte proiecte vizează modernizarea drumurilor naționale și dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în Apuseni, precum și amenajarea unei noi pârtii de schi la Arieșeni.
Aștept de la guvernarea de dreapta să sprijine proiectele de investiții de la nivelul județului Alba așa cum a făcut și guvernarea social-democrată. De asemenea, mai mult ca oricând, este necesară o strânsă colaborare între instituțiile centrale și locale în vederea absorbției fondurilor europene, în fructificarea banilor alocați în Planul Național de Redresare și Reziliență dar și în bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 – 2027.
Tuhuț Radu Marcel,
Deputat ales în circumscripția nr. 1, județul Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului