Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

FOTO: Masorul Vali Ciofu, “omul trofeu” pentru Al Ahli Dubai! Ocnamureșeanul a câștigat Supercupa Emiratelor Arabe Unite

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Vali Ciofu, masorul din Ocna Mureș, este “omul trofeu” în fotbalul din Emiratele Arabe Unite. La finele săptămânii trecute, echipa la care activează, Shabab Al-Ahli Dubai, a câștigat Supercupa Emiratelor Arabe Unite, după o victorie nescontată cu campioana Sharjah, liderul detașat al campionatului, considerată favorită înaintea jocului de pe “Al Maktoum”, din Al Nasr.

“The Red Knights” (cavalerii roșii”) s-au impus la limită, scor 1-0, gol marcat de rezerva Mohammed Marzooq (90+5), la ultima fază! Conjudețeanul nostru, în vârstă de 61 de ani, este un adevărat talisman pentru formația din Dubai, unde a ajuns acum aproape două decenii, mai precis în 2002!

În dreptul său în acest răstimp s-a strâns o zestre impresionantă: Vali a pus mâna, la propriu, pe 23 de trofee: 4 campionate (ultimul în 2016, după ce anul trecut nu s-a stabilit campioana, din pricina pandemiei, Al Ahli având 6 puncte avans când s-a pus “stop” fotbalului), 5 Supercupe, în două rânduri “Arabian Gulf Cup” (2017 și 2019) şi 5 Etisalat Emirates Cup (similar cu Cupa Ligii în România), în două sezoane UAE League Cup (2017 și 2019) şi alte 5 „Presidents Cup”, un bilanţ fabulos.

În actuala ediție a UAE League, Shabab Al-Ahhi Dubai, antrenată de Mahdi Ali Hassan, se clasează, după 13 etape, doar pe locul al 6-lea, cu 19 puncte, la 13 în urma liderului, AL Sharjah, victima din Supercupă! În acest răstimp, rămâne sezonul de poveste cu Cosmin Olăroiu pe bancă, când în 2014, Al-Ahli a câștigat 3 din 4 competiții posibile. De altfel “Oli”, celebrul antrenor român este în acest moment foarte aproape de a se despărți de Jiangsu (China) și a reveni în Emiratele Arabe Unite, unde este așteptat cu brațele deschise de Al Nasr (locul 4).

*A rămas singurul român

În 2016, când Al Ahli a cucerit ultimul titlu al Emiratelor Arabe Unite, la echipă era o adevărată “legiune română” formată din șase conaționali, antrenorul Cosmin Olăroiu, secondat de secunzii Cătălin Necula, Gabriel Caramarin, Eugen Nae, plus masorii Vali Ciofu şi Nelu Buduga şi italianul Ferdinando Hippoliti – preparator fizic.

Între timp masorul din Alba a rămas singur, dar acest lucru nu-l descumpănește, dimpotrivă, îl ambiționează să dovedească în continuare ce poate în cea mai celebră metropolă a mapamondului, devenită “a doua sa casă”. În Dubai, între atâtea minuni arhitecturale (să pomenim doar celebrul Burj Khalifa), între palmieri şi lux, un conjudeţean se mândreşte cu realizările deosebite din fotbalul în deşert. În Emirate a prins rădăcini adânci un personaj ce reprezintă Alba şi „tricolorul”, ce şi-a făcut un renume în Golf prin munca mâinilor.

“Muncesc, am o mare responsabilitate, Aici ai tot ce-ţi trebuie, în plan material, însă îţi lipsesc ţara, prietenii, acel «acasă»”, a spus Vali Ciofu.

Sunt mândru că sunt român, că facem o propagandă bună fotbalului nostru. Aici au activat mulţi antrenori superprofesionişti, de mai multe naţionalităţi, care în timp au crescut nivelul fotbalului. Şi noi, românii, prin munca noastră am ajutat efectiv la dezvoltarea fotbalului din Emirate. Antrenorii au venit şi au plecat, eu am rămas, asta înseamnă că îmi este apreciată munca. O să stau în Emirate cât vrea Bunul Dumnezeu”, a dezvăluit Ciofu.

Cel mai celebru fotbalist care i-a trecut prin mâini este fundaşul italian Fabio Cannavaro, campion mondial şi câştigător în 2006 al „Balonului de Aur”. În acest interval de timp, de aproape 20 de ani, Ciofu a mai lucrat cu doi tehnicieni români, Ilie Balaci şi Ioan Andone, dar pe banca tehnică a formaţiei s-au mai perindat alte nume importante ale fotbalului european, precum spaniolul Quique Sanchez Flores, germanul Winfried Schaffer, cehul Ivan Hasek sau irlandezul David O’Leary (fost adversar al „tricolorilor” la Mondialele din 1990).  Înainte de a ajunge în „colţul de rai” numit Dubai, Vali Ciofu a activat puţin în fotbalul autohton, doar la Soda Ocna Mureş, el consacrându-se ca antrenor de box la Luduș, Aiud sau Ocna Mureş, având şi câteva medalii naţionale.

“”Dubaiul, cel mai liber oraș din lume”

Vali Ciofu nu a mai călcat în România de la mijlocul anului 2019, principalul motiv fiind declanșarea pandemiei de coronavirus. În Emiratele Arabe Unite regulile sanitare sunt extrem de stricte: ca turist, autoritățile te testează pe aeroport și ești obligat să aștepți 24 de ore în hotel rezultatul testului. Masca se poartă pe stradă, întrucât amenzile sunt drastice: aproximativ 3.300 echivalent lei (raportat la moneda noastră)!!! Meciurile de fotbal se dispută fără spectatori, iar echipele, jucători, antrenori, staff, sunt testate de două ori pe săptămână, asta începând din iulie anul trecut, când s-a reluat activitatea.

“Este greu cu coronavirusul pentru toată lumea. De plidă, vara trecută am stat cam o lună și jumătate în cantonament, mai precis în carantină, noi cei din staff. Oamenii respectă și poartă mască, pe stradă și în locurile aglomerate… Dar, în același timp Dubaiul este cel mai liber oraș din lume, se merge la plajă, în restaurante, la spectacole, totul însă cu o organizare fără cusur”, a încheiat Vali Ciofu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: LPS Alba Iulia – locul secund la Campionatul Național Școlar de Înot, Andrea Zsebe și Matei Turuș – câte 4 medalii de aur!

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS Alba Iulia – locul secund la Campionatul Național Școlar de Înot, Andrea Zsebe și Matei Turuș – câte 4 medalii de aur! Rezultate excelente obținute de înotătorii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia la Campionatul Național Școlar de Înot. Cu 24 de medalii adjudecate și 311 puncte acumulate, echipa LPS Alba Iulia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea