Rămâi conectat

Ştirea zilei

Cupru Min Abrud a ajuns pe mâna investitorilor canadieni. Roman Cooper Corp. Canada a fost declarată câştigătoare la licitaţia de luni

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Firma Roman Cooper Corp. Canada a fost declarată câştigătoare a licitaţiei pentru preluarea integrală a capitalului Cupru Min, deţinută de Ministerul Economiei.

La licitaţia cu strigare care a avut loc luni, 26 martie, de la ora 11.00, s-au prezentat în total patru investitori însă o companie din Bulgaria a fost descalificată.

Pentru preluarea Cupru Min Abrud s-au luptat OZ Minerals din Australia, Roman Copper Corp. din Canada şi Dundee Holding din Olanda.

Interesul canadienilor pentru zăcămintele din Apuseni a fost confirmat şi de ambasadorul Canadei la Bucureşti, cu ocazia unei vizite pe care acesta a făcut-o în judeţul Alba, în decembrie 2011. Philippe Beaulne spunea atunci că “există un interes al companiilor canadiene în acest sector al resurselor minerale, în special în zona munţilor Apuseni care este o regiune preponderent şi tradiţional minieră”.

Potrivit ediţiei on-line a publicaţiei economice Ziarul Financiar, Roman Copper Corp este controlată de omul de afaceri Stephen G. Roman, unul dintre cei mai puternici magnaţi canadieni din minerit. Acesta a fost implicat şi în finanţarea companiei Gabriel Resources, care deţine zăcământul aurifer de la Roşia Montană. În 2008, chiar înainte de prăbuşirea pieţelor, Stephen G. Roman a vândut firma Gold Eagle Mines cu suma de 1,5 miliarde de dolari către grupul Goldcorp.

Roman mai deţine în prezent o firmă din sectorul aurifer, Harte Gold, şi este membru în board-urile mai multor companii din sectorul energetic şi minier, cum ar fi Exall Energy Corporation, Silvermet, Gold Eagle Mines şi Global Atomic Fuels Corporation. El lucrează de peste 30 de ani în sectorul minier, iar în anii ’80 a lucrat la modernizarea Forţelor Armate Canadiene, în calitate de consilier al ministrului apărării naţionale. Tatăl său, Stephen B. Roman, care are reputaţia unui titan în industria uraniului, a fost primul canadian care a explorat zăcământul de la Roşia Montană, la începutul anilor ’80 când Nicolae Ceauşescu l-a chemat pe acesta şi pe fiul său să dezvolte mineritul de uraniu şi de cărbune din România, mai consemnează ZF.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Elevi de excepție la Liceului Teoretic Teiuș: Mai mulți absolvenți cu note de 10 sau peste 9,50, la una dintre probele de la Bacalaureat 2024

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevi de excepție la Liceului Teoretic Teiuș: Mai mulți absolvenți cu note de 10 sau peste 9,50, la una dintre probele de la Bacalaureat 2024 Printre absolvenții cu rezultate de excepție la Bacalaureat 2024 se numără și câțiva elevi de la Liceul Teoretic Teiuș care au obținut note de 10 sau peste 9,50 la una […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea